Înscrieri pentru sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2024

Între 7 și 10 mai, candidații interesați să se înscrie la sesiunea specială de Bacalaureat din județul Prahova o pot face la centrele de examen desemnate. Această sesiune este destinată absolvenților de liceu care au participat la loturi olimpice sau la competiții sportive internaționale în perioada iunie-iulie, precum și celor care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii.

Documentele necesare pentru înscriere  sunt următoarele:

  • a) Certificatul de naștere (documentul original și o copie);
  • b) Cartea de identitate (documentul original și o copie);
  • c) Cerere de înscriere (fișă-tip informatizată)completată, avizată și stampilată de unitatea de învățământ de proveniență/centru de examen;
  • d)Copia diplomei/diplomelor prin care se confirmă premiul/premiile la concursurile/olimpiadele internaționale prevăzute în Lista olimpiadelor și concursurilor naționale recunoscute de Ministerul Educației pentru care se pot echivala probele scrise la examenul național de bacalaureat-2024;
  • e) Certificatul /certificatele în original , precum și o copie a acestuia/acestora, în baza căruia/cărora se solicită echivalarea probei C și D, dacă este cazul;
  • f) Foaia matricolă în original;
  • g) Adeverința emisă de unitatea de învățământ prin care se confirmă finalizarea clasei a XII-a/a XIII a și media generală;
Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

Documentele tip de înscriere împreună cu documente doveditoare (certificate de recunoaștere internațională a competențelor lingvistice prin care se solicită  recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C, certificate de recunoaștere europeană a competențelor digitale prin care se solicit recunoașterea și echivalarea acestora cu proba D, certificatele ECDL menționate în art2, ali (1) și (2) din Metodologia de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene de recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat), precum și cu documentele prin care, la cerere, se echivalează proba scrisă de examen la disciplina la care este obținut premiul, din lista olimpiadelor și concursurile internaționale recunoscute de Ministerul Educației, pot fi transmise și în format online(scanate).

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

În vederea optimizării procesului de înscriere a candidaților, documentele de înscriere pot fi transmise și în format online(scanate) pe adresa de e-mail inscrieri_bac_special_2024@cnmvploiesti.ro

Înscrierea candidaților se poate realiza, în perioada 7-10 mai 2024,  atât la secretariatul Colegiului Național ”Mihai Viteazul”, Municipiul Ploiești (adresa B-dul Independenței, nr. 8, Municipiul Ploiești, județul Prahova), în intervalul 8-16, cât și online la adresa de e-mail  de mai sus.

Candidații care s-au înscris online vor depune la comisie documentele de înscriere în original. Documentele pot fi depuse până în ziua susținerii primei probe scrise din cadrul sesiunii speciale a examenului national de bacalaureat-2024 .

Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat 2024
  • 7—10 mai 2024: Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
  • 21 mai 2024: Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă
  • 22 mai 2024: Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
  • 23 mai 2024: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d — proba scrisă
  • 24 mai 2024: Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
  • 27 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 28 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 29 mai 2024: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 30 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 31 mai 2024: Afișarea rezultatelor până la ora 12.00; Depunerea contestațiilor (între orele 12.00 și 14.00)
  • 31 mai—3 iunie 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 4 iunie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.