Toți alergăm după niște vise, țeluri în viață. Și fiecare dintre noi avem pasiuni care ne fac să luptăm cu toată ființa pentru a le menține mereu vii. Pentru David Bugnar (18 ani), unul dintre componenții ACS Kids Tâmpa Brașov, pasiunile au mai multe forme, din domenii diferite, dar care se leagă, acolo, în inima și sufletul lui.
David a iubit de mic sportul. Și mai ales fotbalul. Încurajat de tatăl său, fotbalistul grupării „alb-albastre” a făcut primii pași în „sportul rege” la o vârstă fragedă, la ACS Tâmpa Brașov. „Tata a vrut neapărat să fac sport, pentru a mă putea să mă dezvolt mai întâi fizic, dar și să cresc ca și persoană, să fac parte dintr-o comunitate frumoasă. Eu eram un pic mai plinuț când eram mic, dar iubeam fotbalul foarte mult, astfel că totul s-a potrivit ca o mănușă”, și-a început povestea mijlocașul ofensiv al „urșilor”. După primii pași în fotbal la Tâmpa Brașov, David a avut un periplu pe la mai multe cluburi de juniori din Brașov, pentru ca acum 4 ani să se reîntoarcă la Kids Tâmpa Brașov. „Știți cum e, prima dragoste nu se uită niciodată. E ca o fată frumoasă, care are în continuare acel sex-appeal ca la început, dar acum a devenit și mai frumoasă și mai atrăgătoare și nu îți mai poți lua ochii de la ea. Așa s-a întâmplat și cu revenirea mea la Kids Tâmpa. Am crezut atunci și cred și acum că aici pot crește cu adevărat și pot să pun baza pentru cariera pe care mi-o doresc în fotbal. Am aici oamenii potriviți, cu care să creștem împreună și să oferim lucruri frumoase pentru fotbalul brașovean”, a adăugat David.
Marco Reus, un exemplu pentru David
Fiecare dintre noi avem idoli în viață, persoane pe care le admirăm foarte mult pentru felul cum au luptat să fie acolo sus și pentru că au ajuns să inspire oameni din întreaga lume. Pentru David, idol este Marco Reus, mijlocașul ofensiv al celor de la Borussia Dortmund. „Am fost de mic fanul celor de la Borussia Dortmund. O echipă a clasei muncitoare din Germania, care a dat de-a lungul timpului mari jucători, un club plin de oameni care pun mult suflet în tot ceea ce fac. Și care au inspirat generații întregi. Pe mine m-a inspirat în carieră un singur nume: Marco Reus. Cel de la începuturile sale de la Dortmund. Un fotbalist care avea o aură ce îi făcea pe colegi să dea totul la fiecare meci, la fiecare antrenament, și a cărui pasiune și determinare i-a inspirat pe toți fanii grupării galben-negre. A avut noroc și de un antrenor senzațional, Jurgen Klopp, care a reușit ceea ce nu a putut nimeni: să scoată din el o energie pe care nici el nu o bănuia că o are. De altfel, Klopp ar fi un alt idol pentru mine. După părerea mea este cel mai bun antrenor din lume. Are o capacitate extraordinară de a gestiona jucătorii, de a-și creea o relație extraordinară cu publicul, cu fanii echipelor pe care le-a antrenat. Și a arătat că poate construi echipe de top, drept dovadă munca lui de la Borussia și Liverpool. Toți avem nevoie de idoli în viață, pentru a crește, pentru a găsi motivația de a lupta pentru visurile noastre”, a spus David Bugnar.
„Vreau să am puterea de a schimba ceva”
Elev în clasa a 12-a la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, unul dintre cele mai prestigioase din țară, David îmbină pasiunea pentru fotbal cu dorința de a avea o educație aleasă, care să-i permită să își poată lăsa amprenta asupra unei societăți aflată într-un moment de cumpănă. „Nu este ușor să fi elev la un asemenea liceu ca Șaguna. Dar știam de la bun început că va fi dificil. Este un loc în care am reușit să cresc frumos și să mă dezvolt foarte mult din punct de vedere personal. Dar acum, este timpul să mă gândesc și la viitor. Iar pentru mine viitorul aș vrea să fie la Medicină. Am început deja pregătirile pentru examenul de admitere pe care vreau să îl susțin la Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București. Voi alege două specializări. Prima va fi stomatologie, iar a doua kinetoterapie. De ce medicină? Pentru că așa simt eu! Mai ales stomatologia! Este prima opțiune pentru mine și îmi doresc foarte mult să o pot urma ca și carieră, în paralel cu cea fotbalistică. Vreau să le redau oamenilor un zâmbet frumos, cu care să se «lupte» mai ușor și cu mai multă încredere cu greutățile vieții”, a declarat tânărul brașovean, care și-a propus multe în viață: „Chiar dacă mai am foarte multe de învățat, mi-aș dori să acumulez îndeajuns de multe cunoștiințe, astfel încât să-mi permită să ajung o persoană importantă în societate. De ce îmi doresc asta? Pentru că vreau neapărat să am puterea de a schimba ceva. De a face diferența, de a aduce oamenii împreună și a de a încerca să schimbăm în bine o societate din ce în ce mai tulbure. Și sunt sigur că voi reuși să-mi îndepinesc visul”.
„Mă simt bine în preajma oamenilor”
David Bugnar este un sportiv și un om căruia îi place să interacționeze și să lucreze cu oamenii. Să facă parte dintr-o comunitate. „Sunt o persoană deschisă. Îmi place să să interacționez cu oameni noi, să fac parte din comunități, să fiu membrul unei echipe. Mă simt cel mai bine în preajma oamenilor. Nu sunt genul de om care să stea închis în casă, cu ochii toată ziua pe telefon sau tabletă. Mereu am o dorință de a ieși afară, de a face ceva, de descoperi lucruri noi, oameni noi sau câte un proiect captivant din care pot să fac parte și să îmi pun amprenta. Sunt om foarte ambițios, care luptă cu toată ființa pentru pasiunile și visele sale”, s-a descris fotbalistul Kids Tâmpa Brașov, care a povestit și cum decurge o zi obișnuită din viața lui: „Mă trezesc la 7 dimineața. Apoi îmi fac rutina de dimineață, îmi pregătesc hainele pentru școală și merg la cursuri. Rămân la școală până la ora 14 sau 15, apoi fug la meditații, până pe la 16-16:30, după care merg la antrenament la fotbal”.
Dar, totuși, ce îl motivează pe David Bugnar? „Vreau tot timpul să îmbunătățesc lucruri la mine. Să învăț mereu ceva nou, să cresc, să fiu mai bun și ca om, dar și ca fotbalist. Vreau să devin cea mai bună versiune a mea”, a mai spus David.
Câteva lucruri despre David Bugnar:
– Ascultă muzică și este pasionat de filme; merge foarte des la cinema pentru a vedea ultimele producții apărute pe marile ecrane; ultimul film care l-a impresionat este „Shutter Island”, cu Leonardo Di Caprio și Mark Rufallo
– Actorul preferat este Ryan Reynolds
– Formația preferată este The Weekend, de la care îi place mult hit-ul The Birds
– Își dorește să ajungă, într-o zi, ca fotbalist, pe „Signal Iduna Park”, arena celor de la Borussia Dormund; până atunci și-ar dori să joace pe „Arena Națională”, cu stadionul plin
– Riyad Mahrez de la Manchester City este fotbalistul care îi place cel mai mult în ultimul timp
– Este de părere că ACS Kids Tâmpa Brașov poate termina actualul sezon în primele 4 echipe din seria C5 a Ligii a 3-a: „Este un obiectiv mai mult decât realizabil. Am căptătat mai multă experiență față de ultimele două sezoane și avem un staff foarte bine pregătit, dar și un lot cu jucători foarte talentați, care pot oferi rezultate importante, împotriva oricărui adversar”
– David este în prezent golgheterul Kids Tâmpa Brașov, cu 4 reușite