Impozitele pe proprietate ar putea creşte de la 1 ianuarie, iar cuantumul va fi stabilit de autoritățile locale, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor. El a precizat că în viitor aceste taxe vor fi stabilite după o grilă notarială, informează agenția de presă Rador.
„Codul fiscal modificat în ordonanța care este în parlament, noi am introdus grila notarială pentru a calcula impozitul pe locuințe. Autoritățile locale, primari, în primul rând, ne-au rugat să amânăm intrarea în vigoare de la 1 ianuarie până în 2024, fiindcă ei nu au capacitatea în acest moment tehnică de a cupla sistemele cu grilele notariale, şi atunci în coaliție noi am discutat în felul următor: ori vom amâna aplicarea acestui articol, ori, dacă găsește Ministerul de Finanțe o soluție prin care rămâne metoda actuală, dar cu o creștere în funcție de decizia consiliilor locale, fiindcă aici consiliul local va decide, atunci mergem pe o astfel de variantă. În acest moment, în parlament încă nu s-a aprobat Codul Fiscal, a declarat Kelemen Hunor”, potrivit Rador.
Un amendament la Codul Fiscal depus în Senat de PSD și PNL, după ce a fost agreat în coaliția de guvernare, prevede posibilitatea creșterii cu 50% a impozitului pe proprietate. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că nicio taxă centrală nu va fi mărită anul viitor. El a precizat că, în urma descentralizării, rămâne la latitudinea autorităților locale dacă majorează sau nu taxele și impozitele.