S-au deschis înscrierile pentru Târgul de Crăciun din Piața Sfatului si pentru celelalte piețe din Centrul Vechi al Brașovului

Începând de astăzi și până pe 7 noiembrie, meșteșugarii și agenții economici care doresc să participe la Târgul de Crăciun din Piața Sfatului și în celelalte piețe din Centrul Vechi al Brașovului pot depune dosarele de selecție.

Persoanele care doresc să participe trebuie să fie entități juridice (SRL, PFA, PFI, IF, II, Asociații și fundații). Pentru desfășurarea activității, operatorii economici pot opta pentru închirierea a până la 46 căsuțe de lemn sau pentru folosirea propriilor food-truck-uri, ce pot fi amplasate în Piața Sfântul Ioan sau alte piațete/parcuri, la cerere.

Târgul va funcționa în perioada 30 noiembrie 2022 – 3 ianuarie 2023, având următorul program de funcționare: Luni – Joi 14:00 – 22:00, Vineri – Duminică (și în zilele de sărbătoare națională) 10:00 – 22:00. Repartizarea căsuțelor către solicitanții care au întrunit punctajele se va face în 28 – 29 noiembrie 2022. 

Se vor comercializa produse realizate de micii meșteșugari, articole nealimentare cu tematica sărbătorilor de iarnă, produse alimentare preambalate și produse alimentare preparate la fața locului.

Citeste și:  A doua ediție ”Battle of the Bands”, pe 12 decembrie, la Centrul Cultural din Bușteni

În funcție de activitate, comercianții au fost împărțiți în patru categorii, cu punctaje de selecție specifice. Categoria A cuprinde produse alimentare și băuturi preparate, preambalate, gata de vânzare (ex.: turtă dulce, brânzeturi, cârnați, miere, produse tip vrac, etc.). În categoria B sunt produsele non-alimentare. Categoria C se referă la produse alimentare și băuturi preparate la fața locului, iar categoria D cuprinde food-truck-urile din Piața Sfântul Ioan sau din alte locații.

Producătorii locali, produsele naturale și tehnicile tradiționale au prioritate

Criteriile aplicabile în selecția comercianților sprijină producătorii și produsele locale, naturale și tehnicile tradiționale. Astfel, pentru categoriile A, C și D, respectiv produsele de tip „food“, utilizarea în procesul de producție de materii prime și materiale 100% naturale (fără adaos de conservanți, coloranți, aditivi etc) beneficiază de 40 de puncte, transparența procesului de producție (producția sau utilizarea în procesul de producție de materii prime de origine locală în proporție de peste 50% ) adaugă 30 de puncte, iar existența sediului social sau punctului de lucru în municipiul Brașov se notează cu 20 puncte, sau cu 10 puncte dacă acesta se află în județ. Organizatorii își doresc să pună la dispoziția cumpărătorilor și metode moderne de plată, prin urmare posibilitatea de a accepta plata cu cardul le aduce comercianților încă 10 puncte.

Citeste și:  Patriarhul Daniel: Nu este suficient să postim mult, dacă nu suntem și milostivi

Pentru produsele non-food, din categoria B, accentul cade pe autenticitate și tehnici tradiționale. Astfel, utilizarea materialelor tradiționale cât mai apropiate de istoricul meșteșugului se notează cu 20 de puncte, în timp ce utilizarea materialelor moderne sau înlocuitorilor va fi punctata cu doar 10 puncte. Predominanța tehnicilor manuale în realizarea produselor este un criteriu important, care le va aduce 20 de puncte celor care utilizează doar operațiuni manuale în realizarea produselor lor. Desigur, un criteriu important, notat cu 20 de puncte, este prezența motivelor specifice sărbătorilor de iarnă, iar prezența sediului social sau punctului de lucru în Brașov este de asemenea încurajată. Unicitatea și originalitatea produselor pot aduce 10 puncte candidaților, iar dotarea cu mijloace de plată cu cardul, de asemenea 10 puncte.

Citeste și:  15 cele mai comune tipuri de gândire distorsionată

Solicitările se pot depune online, prin formularul disponibil pe www.brasovcity.ro , secțiunea Evenimente/Târgul de Crăciun „Magia iernii la Brașov 2022“, până luni, 7 noiembrie 2022, ora 23:59, sau fizic, la Primăria Municipiului Brașov, B-dul Eroilor nr.8 – Centrul de Informare pentru Cetățeni (program L-J 8.00-14.00, V 8.00-13.00), până în data de 07.11.2022, ora 14:00.

Este foarte important ca înainte de înscrierea efectivă, participanții să consulte cu atenție „METODOLOGIA pentru desfășurarea activității operatorilor economici în spațiul public, în perioada sărbătorilor de iarnă, Brașov 2022”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.