Aplicația „Amiabila” are, la două săptămâni de lansare, peste 50.000 de conturi

Peste 50.000 de conturi au fost create în aplicația pentru accidente ușoare „Amiabila”, în două săptămâni de la lansare, potrivit Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Până acum, aplicația a fost folosită și de peste 1.670 de șoferi care au fost implicați în accidente ușoare. Aplicația „Amiabila” permite încheierea formularului „Constatare-Amiabilă de accident” și în format electronic, și poate fi descărcată de către utilizatori, în mod gratuit, din magazinele App Store și Google Play.

„În acest mod aceştia s-au conformat mai uşor obligaţiilor legale incidente, inclusiv în ceea ce priveşte informarea automată a companiilor de asigurări la care aveau încheiată poliţa RCA despre producerea accidentului. În 12% dintre aceste cazuri, ambii conducători auto implicaţi deţineau cont „AMIABILA”, şi doar unul dintre conducători în celelalte cazuri. Deşi „Constatarea amiabilă de accident” în format electronic se poate încheia şi prin intermediul unui singur telefon, pentru uşurinţa completării formularului, BAAR recomandă instalarea aplicaţiei „AMIABILA” de către ambii conducători auto. Astfel, datele necesare ale unuia dintre participanţi, vor putea fi transferate automat în telefonul celeilalte persoane, printr-o simplă scanare a unui cod QR generat de aplicaţie”, se menţionează în comunicatul citat.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este o asociaţie profesională independentă şi autonomă care are că membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).

Citeste și:  150 de studenți de la universitățile tehnice își pot dezvolta competențele în programul „Profesii Bine Cimentate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.