În prezent, internetul reprezintă nu doar o sursă de informații mai în permanentă actualizare, cât şi un mediu extrem de utilizat de către tineri pentru ,,socializare,,.
Deoarece nu sunt familiarizaţi cu regulile privind utilizarea în siguranţă a acestor canale de comunicare, foarte mulţi copii dar şi tineri se expun riscurilor, cum ar fi cel de a deveni o ţintă pentru agresorii sexuali sau de furt al identităţii.
În perioada 15 noiembrie 2022 – 28 februarie 2022, Inspectoratul de poliție al Județului Brașov, prin Biroul de Analiză și prevenire a Criminalității va desfășura o campanie națională de prevenire în domeniul siguranței copiilor “Siguranța Online”.
Pentru a preîntâmpina implicarea copiilor/tinerilor în situații potențial infracționale, părinții ar trebui să țină cont de următoarele recomandări:
• Supravegheaţi atent activitatea copilului dumneavoastră pe Internet;
• Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze;
• Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi;
• Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;
• Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă;
• Învaţaţi copiii să nu transmită date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet;
• Explicaţi copiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutaţi despre riscurile la care se pot expune;
• Încurajaţi-vă copiii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă;
• Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă, respectuoasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii;
• Învăţaţi-vă copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet. Dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, ajutaţi-l să-şi găsească un nume fictiv;
• În cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copiilor, discutaţi cu aceştia şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei;
• Internetul poate crea dependență! Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber!