Aeronava de verificări din zbor Beechcraft Super King Air, înmatriculată YR-CAA şi aparţinând Autorităţii Aeronautice Civile Române, este programată să plece luni dimineaţă de la Bucureşti, urmând să aterizeze pe pista de la Ghimbav cu aproximaţie în jurul orei 8:30, după care să decoleze pentru efectuarea zborului de calibrare.
Programul a fost convenit de comun acord de Nicolae Stoica, directorul general al AACR, Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, însă el va depinde de condiţiile meteorologice din dimineaţa respectivă.
Serviciul de verificare în zbor – calibrare va fi efectuat de o echipă formată din 11 specialişti ai Autorităţii Aeronautice şi este un demers necesar şi mult-aşteptat în vederea operaţionalizării aeroportului, el având ca rezultat autorizarea echipamentelor de navigaţie aeriană şi de comunicaţii instalate pe amplasamentul AIBG, precum şi a procedurilor de zbor.
În prima etapă – care începe luni şi va însuma 30 de ore de zbor, vor fi verificaţi, monitorizaţi şi evaluaţi din zbor parametrii mijloacelor de navigaţie aeriană, ai sistemelor de comunicaţii şi de supraveghere, în vederea autorizării echipamentelor de navigaţie aeriană ILS/DME, DVOR/DME, sisteme PAPI (indicativ vizual de pantă) ambele direcţii, balizaj luminos şi sistem luminos de apropiere ambele direcţii.
Cea de-a doua etapă de verificări va avea loc în luna ianuarie 2023, va dura tot 30 de ore şi va viza procedurile de zbor care în prezent sunt în etapa de codificare.
„Calibrarea echipamentelor de radionavigaţie instalate pe amplasamentul AIBG şi verificarea din zbor a procedurilor operaţionale pentru autorizarea şi certificarea acestora, reprezintă ultimul pas major în vederea operaţionalizării Aeroportului de la Braşov, un pas pe care sunt convins că îl vom parcurge în cele mai bune condiţii. Cu ajutorul aparaturii speciale de la bordul aeronavei de calibrare, specialiştii AACR vor inspecta din zbor, pe parcursul mai multor zile, echipamentele de radionavigaţie instalate la sol, urmând ca în ianuarie să verifice şi să avizeze procedurile instrumentale. Am luat măsurile necesare pentru ca aceste zboruri să se poată desfăşura în condiţii optime din punctul de vedere al stării în care se prezintă pista şi suprafeţele de mişcare”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
La rândul său, Alexandru Anghel, directorul general al RA „AIBG”, a explicat că pregătirea zborului de calibrare a însemnat un demers complex care a cuprins, printre altele, instructaje realizate cu muncitorii angrenaţi în lucrările care se desfăşoară pe amplasamentul aeroportului, simulări de intervenţii în caz de accident, trecerea în revistă a procedurilor de comunicaţii sau realizarea unor măsurători topometrice.
Zborul de calibrare va putea fi urmărit pe site-ul https://www.flightradar24.com/