Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind spaţiul aerian comun dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, semnat la Kiev, la 12 octombrie 2021, a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit agenției naționale de presă Agerpres.
Tot ieri, preşedintele Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai semnat decretele privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 19 mai 2022, privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene.
Au mai fost semnate decretul pentru pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol.