După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, municipalitatea îi sărbătorește astăzi pe cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, în cadrul evenimentului ,,Nunta de Aur”, dedicat seniorilor brașoveni care în perioada 2020 -2022 au aniversat cel puțin jumătate de secol de când și-au unit destinele.
Dintre cele 152 de cupluri care au marcat acest moment aniversar în ultimii doi ani, 139 au participat la petrecerea pe care Primăria, cu sprijinul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov și în parteneriat cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, a organizat-o la Restaurantul Aro Palace.
Primarul Allen Coliban i-a felicitat pe seniorii Brașovului pentru trăinicia relației lor și pentru exemplu pe care îl dau comunității brașovene.
„Sărbătorim «Nunta de Aur» alături de cuplurile de brașoveni care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsnicie neîntreruptă. Toate poveștile încep cu «a fost odată», dar nu toate se termină cu «au trăit fericiți până la adânci bătrâneți». Le mulțumim seniorilor noștri pentru exemplul pe care îl dau, un exemplu de trăinicie, un exemplu de respect reciproc, un exemplu de dragoste. La mulți ani!”, le-a urat primarul Allen Coliban participanților.
Cei mai mulți s-au arătat încântați să împărtășească cu reprezentanții municipalității, dar și cu cei ai presei, o parte din amintirea celor 50 de ani de căsnicie, dar și din secretele unei relații atât de lungi.
„Ne simțim fericiți, bine că am ajuns la anii ăștia. Am dori ca și dumneavoastră, la rândul dumneavoastră, să ajungeți ca noi și să ne depășiți. Sfatul nostru este: răbdare multă, înțelegere, comunicare și lăsat unul de la celălalt. Trebuie să ne ducem unul pe celălalt. Când unul se ridică sus, celălalt se lasă puțin mai jos și invers. Și atunci trec toate. Altfel nu le putem duce”, e explicat Verona Norocea (69 de ani), căsătorită de 50 de ani cu Nică (72 de ani).
La rândul său, Ion Macoveanu (72 de ani), căsătorit de 50 de ani cu Maria (70 de ani), a spus: „La aniversarea Nunții de Aur, mă simt ca și în tinerețe. Sunt fericit că am ajuns până la această vârstă, am doi copii, un nepot și mă bucur de ei. Mă bucur că suntem o sumedenie de oameni, care am ajuns la 50 de ani de căsătorie și cu sănătate și cu întelegere. Depinde de om și partenerul lui de viață, pentru că dacă nu ai înțelegere în familie, nu merge absolut nimic. Familia în primul rând este din două părți, bărbat și femeie, și trebuie să se înțeleagă de la început, să lase și de la unul la altul, că viața e destul de agitată, și eu mă bucur pentru că am avut înțelegere din partea soției”.
Dintre cele 139 de cupluri participante, două dintre ele au aniversat 60 de ani de căsătorie și pentru că nu au reușit să participe la ediția la care marcau cei 50 de ani, au ales să o facă astăzi, fiind decanii de vârstă ai petrecerii.
Alegerea restaurantului nu a fost întâmplătoare: municipalitatea a vrut ca petrecerea să aibă loc într-un loc plin de amintiri frumoase pentru participanți.
Cei prezenți s-au arătat încântați de locul ales, dar și de faptul că acest moment aniversar este marcat printr-un eveniment dedicat lor, în care au ocazia să se reîntâlnească cu vechi prieteni, să depene amintiri, dar și să danseze și să se distreze ca în tinerețe.
După momentul festiv, în care familiile brașovene au primit o diplomă de recunoaștere a modelului pe care îl reprezintă în orașul nostru, a început petrecerea și dansul, de care seniorii s-au bucurat din plin.
Organizarea acestui eveniment a fost suspendată în anii 2020 și 2021 din cauza pandemiei, ultima ediție a Nunții de Aur fiind cea din 2019.