DRP: Educația și cultura pe primul loc în programele dedicate românilor de pretutindeni

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a derulat pe parcursul anului 2022 o serie de programe și acțiuni menite să întărească legăturile cu românii de pretutindeni, să susțină și să promoveze identitatea etnică, culturală, lingvistică și religioasă, conservarea patrimoniului cultural și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor în rândul persoanelor aparținând comunităților din afara granițelor.

„În anul care tocmai s-a încheiat ne-am concentrat activitatea pe două direcții principale: susținerea etnicilor români din Ucraina și dezvoltarea de proiecte pe zonele de educație și cultură în rândul românilor de pretutindeni. Cu un buget de aproape cinci ori mai mare decât cel din 2021, pot spune că am făcut un pas important înainte în îndeplinirea misiunii noastre. În același timp, nevoile identificate în rândul celor aflați în afara granițelor țării ne arată că mai sunt multe de făcut pentru a ne reuni într-o singură Românie, mai puternică, mai solidară și mai prosperă”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

În contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina, DRP a lansat la începutul anului 2022 Programul de granturi Sprijinirea comunităților românești din Ucraina, care a urmărit achiziționarea și donarea de bunuri și materiale de strictă necesitate etnicilor români din regiunile Transcarpatia, Cernăuți și Odesa. Prin intermediul asociațiilor, fundaţiilor, unităţilor de cult și al organizaţiilor neguvernamentale ale românilor din Ucraina, au fost donate în aceste zone peste 10000 de pachete cu bunuri de strictă necesitate.

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

În același timp, au fost lansate două acțiuni de sprijin financiar, care au vizat elevii etnici români care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română, din Ucraina, dar și cadrele didactice care predau limba română sau în limba română.

Astfel, prin Programul de acordare de burse elevilor etnici români, înscriși în clasele I-IV în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din Ucraina, în anul școlar 2021-2022, 6500 de copii au primit un sprijin financiar în valoare de 2000 lei/elev/an.

De asemenea, prin Programul de sprijin pentru cadrele didactice din Ucraina care predau limba română sau în limba română, în anul școlar 2022-2023, la toate nivelurile de învățământ public, sprijinul acordat celor aproximativ 2300 de cadre didactice s-a situat la același nivel, de 2000 lei/an/profesor.

Sesiunea de finanțare nerambursabilă, cel mai amplu program al DRP, a atras în ediția 2022 peste 300 de propuneri de proiecte, din 30 de țări, care au îndeplinit condițiile necesare pentru obținerea de finanțare. Principalii piloni de finanțare ai programului, educația și cultura, au fost reprezentați în 34% și, respectiv, 41% dintre proiectele aprobate.

Citeste și:  Curtea Constituțională deliberează astăzi asupra solicitării de anulare a rezultatului primului tur de scrutin prezidenţial

Asigurarea unui cadru propice derulării proiectelor de educație în limba română în rândul copiilor din afara țării și consolidarea mediului asociativ au stat la baza dezvoltării unor noi programe de granturi în 2022. Prin Programul Sprijinirea educației în limba română au fost acordate granturi pentru 66 de proiecte din 14 țări, în timp ce Granturile pentru mediul asociativ au acoperit 107 proiecte din 13 țări.

Un alt program cu tradiție, Taberele ARC, a fost reluat în 2022, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului. Astfel, în perioada iulie-august a anului trecut, peste 1200 de elevi, studenți și tineri din 18 state, atât din comunitățile istorice, cât și din diaspora au vizitat România. Sub îndrumarea a peste 70 de profesori voluntari, aceștia au luat parte la atelierele de limba română, geografie, istorie, sport, muzică, desen deschise în cadrul taberelor și la excursiile organizate la obiectivele turistice și culturale din județele Bistrița-Năsăud, Neamț și împrejurimi. Pentru ediția din 2023 se intenționează extinderea acestui program la peste 5000 de participanți.

Citeste și:  Hans Leijtens, directorul executiv al Agenţiei Frontex, în vizită oficială în România

În perioada următoare, avem pe agenda de lucru trei proiecte urgente: finalizarea Strategiei Naționale pentru Românii de Pretutindeni 2023-2026, instituirea centrelor comunitare și modificarea cadrului legislativ pentru acordarea de finanțări multianuale pentru proiecte de impact, în special proiecte pe zona de educație și școală românească. Suntem încrezători că împreună cu celelalte instituții ale statului și cu reprezentanții comunităților de români din afara granițelor țării vom reuși să accelerăm implementarea acestor proiecte”, a conchis secretarul de stat al DRP.

De asemenea, în topul prioritățior Departamentului se regăsesc: posibilitatea de a trimite atașați pentru comunităţile româneşti din străinătate, extinderea programului de sprijin financiar pentru cadrele didactice și a celui de burse pentru elevi și în celelalte comunități istorice, dezvoltarea de noi programe pe alte zone de interes și de acțiuni pentru susținerea și promovarea studiului limbii materne române, a valorilor culturale românești și a simbolurilor naționale în comunitățile românești din afara țării.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.