Primăria și-a propus să asigure 90% din energia electrică necesară pentru școli, clădiri publice și iluminat din propriul parc fotovoltaic

Primăria Brașov continuă programul de transformare a orașului în capitala verde a României, prin atragerea de fonduri nerambursabile, investind în soluții prietenoase cu mediul. Astfel, la sfârșitul anului trecut (29 decembrie 2022, n.n.), municipalitatea a depus o solicitare de finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare pentru realizarea și punerea în funcțiune a unei instalații noi de producere a energiei electrice din surse solare (centrală bazată pe panouri fotovoltaice) de 20.00 MW.

,,În septembrie 2021, Brașovul a fost primul oraș care și-a asumat o țintă ambițioasă: aceea că, în mai puțin de 10 ani, va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% și va atinge neutralitatea climatică până în 2050. Pentru a realiza aceste obiective, continuăm să implementăm o serie de soluții care ne aduc mai aproape de ele. Dacă vorbim de mobilitatea verde, de soluții de producere a energiei regenerabile, de investiții în protejarea mediului, toate au același scop: o viață de calitate pentru brașoveni, într-un mediu curat și sănătos. La finalul anului trecut, am depus o solicitare de finanțare prin POIM pentru a amenaja propriul parc fotovoltaic, prin care să asigurăm, aproape în totalitate, necesarul de consum pentru toți consumatorii publici care aparțin de municipalitate: școli, iluminat public sau instalații de producere a zăpezii artificiale. Sperăm ca proiectul nostru să fie analizat cât mai repede, astfel încât, după semnarea contractului finanțare, să demarăm procedurile necesare pentru realizarea acestui parc pentru producerea de energie verde. Pe lângă avantajul că energia consumată este regenerabilă și nu poluează, se realizează astfel o reducere semnificativă la factura de energie electrică și, la fel de important, ne asigurăm o anumită independență energetică, tot mai importantă în actualul context al crizei de energie”, a precizat primarul Allen Coliban.

Punerea în funcțiune a acestui parc fotovoltaic va acoperi aproximativ 89,72% din necesarul de energie electrică pentru cele 21 colegii și licee, 16 școlii gimnaziale, 29 grădinițe, 8 creșe, instituțiile de cultură, primăria și serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele și punctele termice, piețele, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public și sistemul de semaforizare din oraș, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.).

Citeste și:  Patriarhul Daniel: Nu este suficient să postim mult, dacă nu suntem și milostivi

La acestea se adaugă și programul municipalității de dotare a 27 de unități de învățământ cu panouri fotovoltaice, pentru care s-a solicitat finanțare în luna noiembrie.

Cumulând cele două proiecte, la care se adaugă unitățile de învățământ dotate deja cu astfel de panouri, municipalitatea va putea asigura peste 90% din necesarul de consum din surse proprii, regenerabile, ceea ce va însemna o contribuție importantă la reducerea poluării, dar și a costurilor cu energia electrică.

Detalii tehnice

Centrala fotovoltaică va avea o putere electrică instalată de 20.00 MWp în curent continuu, la nivelul panourilor fotovoltaice, și de 18.00 MW în curent alternativ, la nivelul invertoarelor. Centrala va fi formată dintr-un număr de 30770 de panouri fotovoltaice, cu puterea electrică de vârf (Pp) de 650 Wp, montate pe structură fixă. De asemenea, pentru realizarea investiției, vor mai fi folosite 120 invertoare solare ON GRID, trifazate, de putere 150 kW, 3 echipamente Data Manager și 1 echipament Energy Meter.

Citeste și:  Academia Română respinge asocierea „pripită” a instituţiei şi a preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu ideile suveraniste şi filoruse

Ca urmare a realizării investiției, se va înregistra o scădere anuală medie estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră de 21.002 echivalent tone CO2 în primul an de operare a investiției. Astfel, de la emisii cu efect de seră de 23.408,18 t. CO2 se ajunge la 2.406,18 t. CO2.

Valoarea investiției este de 108.491.898,40 lei, inclusiv TVA, din care 45% din cheltuielile eligibile reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 55% cofinanțarea din partea municipalității. La acestea se adaugă și cheltuielile neeligibile, care reprezintă 17% din valoarea totală a proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.