Se lucrează la proiectarea hangarului destinat elicopterului SMURD funcţionalizat la Braşov la sfârşitul anului trecut.
A fost semnat deja contractul, în valoare de 297.500 lei, în baza căruia este întocmit studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, cu asigurarea serviciilor de asistență pe parcursul executării lucrărilor, pentru obiectivul de investiții „Punct de Operare Aeromedical Brașov”.
Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea: Aşadar, am început proiectarea hangarului pentru elicopter, cu o suprafaţă de aproximativ 600 mp, a heliportului alcătuit dintr-o platformă de decolare-aterizare a cărei dimensiune va fi tot de 600 mp, echipată cu instalație de balizare, mânecă de vânt și marcaje pentru efectuare misiunilor de zbor în condiții VFR pe timp de zi și de noapte, conform reglementărilor aeronautice în vigoare, precum şi a unei clădiri cu funcţiune de anexă tehnico-socială destinată personalului aeromedical.
Clădirea va dispune de un atelier, grupuri sanitare și birouri situate la parter, iar la etaj vor fi amenajate grupuri sanitare și spaţii de odihnă pentru un număr de 8-12 persoane.
Aceste obiective vor fi construite în incinta Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.
Punctul de Operare Aeromedical Brașov va dispune de căi de acces pentru ambulanţe şi personalul medical la locul de decolare-aterizare a elicopterului.