Populaţia Chinei, cea mai populată ţară din lume, a scăzut în 2022, a indicat marţi un organism oficial, o premieră istorică de la începutul anilor 1960, notează AFP.
În total, anul trecut au fost înregistrate 9,56 milioane de naşteri, care nu au compensat cele 10,41 milioane de decese, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS) într-un raport, citata de Agerpres.
Prin urmare, populaţia Chinei a scăzut cu aproximativ 850.000 de persoane în 2022. Această diminuare ar trebui să fie de durată, pe parcursul a mai multor decenii, potrivit multor demografi, ceea ce va avea consecinţe semnificative asupra economiei, societăţii şi sistemului de pensii.
Scăderea populaţiei este o premieră din 1960-1961, când o foamete teribilă, care a început în 1959, a făcut zeci de milioane de morţi, în special în urma unor erori în politica economică a „Marelui salt înainte”.
Această descreştere din 2022 se explică în special prin costul vieţii care a crescut brusc, prin nivelul de educaţie mai înalt al femeilor care întârzie sarcinile sau chiar prin lipsa dorinţei generaţiilor tinere de a avea un copil. Rata fertilităţii a coborât la 1,15 copii per femeie în 2021 – mult sub nivelul de înlocuire (2,1).
Împreună cu îmbătrânirea, scăderea populaţiei, în special a numărului de persoane care lucrează, ar trebui să aibă repercusiuni profunde asupra economiei chineze timp de câteva decenii.