Diva muzicii fado, MARIZA, va cânta din nou pentru fanii săi din România într-un spectacol special de Ziua Internațională a Femeii, organizat de Mall4Art, la Sala Palatului din Capitală. Concertul va avea loc în data de 8 martie 2023 și face parte din cadrul turneului mondial ce marchează aniversarea a 20 de ani de carieră discografică și de călătorii sonore de neuitat.
În ultimii 20 de ani, MARIZA s-a transformat dintr-un fenomen local, cunoscut doar unui mic cerc de admiratori din Lisabona, într-una dintre cele mai apreciate şi vândute vedete ale circuitului muzical internațional, fiind supranumită „Zeița muzicii fado”. Cu un repertoriu bine înrădăcinat în istoria clasică a muzicii fado, solista s-a remarcat încă de la debut, drept un artist de neegalat. Stilul puternic și vocea sa distinctivă au cucerit întreaga lume. Prin sonorităţile specifice acestui stil, Mariza a reușit să transforme poveștile culturii tradiționale portugheze în adevarate legende muzicale, devenind una dintre cele mai apreciate prezenţe artistice contemporane pe scena internațională de World Music.
Pe 8 martie, în concertul de la Sala Palatului, MARIZA va combina într-o manieră inedită poezia muzicii folk din Portugalia, cadențele arabe cu uşoare inflexiuni africane, jazz-ul, sonoritățile gospel, inclusiv blues-ul, în acompaniamentul orchestrei sale, instrumentiști extrem de valoroși la chitară portugheză, chitară clasică, bas acustic, tobe şi elementele de percuţie.
Din repertoriul serii fac parte atât melodiile iubite de public, dar şi piese de pe cel mai recent material discografic, lansat în anul 2021 – „Mariza Canta Amalia”. Albumul încununează 20 de ani de activitate artistică și, în același timp, marchează împlinirea celor 100 de ani de la nașterea legendarei artiste Amália Rodrigues.
Dincolo de originea lor, MARIZA și Amalia Rodrigues au multe particularități comune. Cu apariţiile sale pe cele mai impozante scene ale lumii, MARIZA a copleşit publicul internaţional la începutul acestui secol, exact cum a făcut Rodrigues în anii ‘50 și anii ‘60. Datorită albumelor sale atât de apreciate de criticii de specialitate și datorită colaborărilor muzicale total surprinzătoare, MARIZA a dezvoltat şi a cultivat sonorităţile fado, la fel cum a procedat Amalia Rodrigues în anii ‘60 – ‘70. Mai mult, MARIZA a devenit ambasadoarea muzicii portugheze a secolului XXI, așa cum avusese să fie Amalia Rodrigues în secolul al XX-lea.
Multiplă nominalizată la premiile Grammy şi câştigătoare a premiului BBC pentru „Cel mai bun artist european”, MARIZA este artista care a avut colaborări excepționale cu artiști de notorietate, precum Lenny Kravitz şi Sting, Cesária Évora şi Tito Paris, Carlos do Carmo şi Rui Veloso și a înregistrat cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei.
MARIZA fascinează publicul din toate colțurile lumii cu fiecare spectacol extraordinar pe care îl susține, iar în România se bucură de admirația unui public fidel. Acest fapt a fost demonstrat, de-a lungul timpului, prin epuizarea rapidă a tuturor biletelor puse în vânzare pentru fiecare concert pe care l-a susținut pe scenele din țara noastră.
Biletele pentru concertul programat pe 8 martie, la Sala Palatului pot fi achiziționate din rețeaua Iabilet.ro, la prețuri speciale, variabile în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat. 2 – 130 lei, Cat. 1 – 180 lei și VIP – 240 lei.