Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a decis organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidențiat în data de 14 mai 2023, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022.
Această sesiune se va desfășura împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Concursul va fi organizat în mod similiar cu cel din luna noiembrie și va avea o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.
“Multe din locurile rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 au fost în specialități deficitare, precum medicina de urgență, medicina de familie, chirurgie generală, neonatologie. Continuarea pregătirii pentru tinerii medici este esențială și, așa cum am declarat încă de la finalul anului trecut, am luat măsurile necesare pentru a oferi această nouă posibilitate absolvenților de medicină care nu au ocupat un loc în sesiunea precedentă a concursului de rezidențiat. Trebuie să ne asigurăm că tinerii medici au un loc de muncă și, totodată, sprijin în ocuparea tuturor locurilor disponibile, inclusiv în specialitățile deficitare”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Lista locurilor și posturilor disponibile se regăsește pe site-ul rezidențiat.ms.ro.