RATBV: Programe de circulație valabile în zilele de 23 și 24 ianuarie 2023

RATBV aduce la cunoștința clienților săi faptul că în data de 24 ianuarie 2023, zi liberă potrivit prevederilor legale, mijloacele de transport public de călători în Municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov vor circula potrivit orarelor valabile unei zile de duminică.

Luni, 23 ianuarie 2023, autobuzele și troleibuzele vor circula potrivit graficelor corespunzătoare unei zile lucrătoare.

În vederea evitării oricărei confuzii cu privire la graficul de circulație al autobuzelor și troleibuzelor din aceste zile, le adresăm călătorilor rugămintea să consulte orarele postate pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare” și care sunt afișate și în stații. Programarea menţionată se referă atât la liniile urbane, cât şi la cele din zona metropolitană Braşov.

De asemenea, ținând cont de faptul că în 23 și 24 ianuarie a.c. nu se vor efectua cursuri în învățământul preuniversitar, în cele două zile nu se vor realiza cursele de transport special pentru elevi în Municipiile Brașov și Codlea.

În ceea ce privește punctele de vânzare ale biletelor și abonamentelor RATBV S.A., acestea vor funcționa în ziua de 23 ianuarie conform orarelor obișnuite unei zile lucrătoare, iar în ziua de 24 ianuarie potrivit orarelor valabile în zilele de duminică.

Pentru evitarea oricărei situații neplăcute cu privire la achiziționarea de titluri de călătorie RATBV, îi informăm pe clienții noștri cu privire la faptul că pot utiliza pentru plata oricărui tip de bilet sau abonament aplicația ”24 pay”, disponibilă în toate mijloacele de transport din municipiul Brașov și zona metropolitană. De asemenea, în toate autobuzele și troleibuzele RATBV plata călătoriei se poate face și direct cu cardul bancar„, transmit reprezentanții RATBV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.