Elevii Colegiului Național „Andrei Șaguna” au dezvoltat două platforme care facilitează învățarea

Două platforme care facilitează învățarea au fost dezvoltate de elevi ai Colegiului Național “Andrei Șaguna” din Brașov, transmite Radio România Brașov.

Una este funcțională încă din anul 2021, este dedicată informaticii și a fost creată de Dominic Satnoianu, actualmente elev în clasa a XII-a.

“Pe această platformă, elevii au acces atât la lecții text și video, care explicîă materia de informatică, cât și la o bază de probleme de peste 650 de probleme de informatică, cuprinzând toată materia de liceu, unde aceștia își pot încărca soluțiile care se verifică ulterior și primesc un punctaj pe baza corectitudinii soluției”, a explicat Dominic Satnoianu. Platforma de informatică este accesată și de alți elevi din țară, dar și din Republica Moldova, iar Dominic Satnoianu vrea să o dezvolte și mai departe.

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

“M-am gândit să o fac și în alte limbi. În engleză am vrut să traduc site-ul, pentru că ar avea mai multă lume acces, dar, de exemplu și în ucraineană. Acum că este războiul din Ucraina m-am gândit că poate au nevoie elevii ajutor pe partea de școală și atunci, da, ar fi utilă”, a adăugat Dominic Satnoianu.

De două luni și jumătate, în colegiu funcționează și o a doua platformă, una prin care elevii pot găsi un mentor dacă au nevoie de ajutor la diverse materii. Trei elevi au pus la punct acest sistem, iar unul dintre inițiatori, Ioana Popa, elevă în clasa a XII-a, a explicat cum funcționează. “Este o comunitate de mentori ai școlii noastre, prin care ne dorim să ajutăm elevi mai mici să se descurce mai ușor la materiile la care au dificultăți. Cei 33 de mentori pe care îi avem în momentul de față sunt aici ca să-i ajute pe elevii mai mici, prin meditații gratuite, să înțeleagă diverse concepte”, spune Ioana Popa.

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

În cele două luni și jumătate de când este activă, platforma a pus în contact 75 de elevi. Cei doi șaguniști au ales facultăți din domeniul IT. Dominic Satnoianu a fost acceptat la Oxford, iar Ioana Popa a ales o facultate din Statele Unite ale Americii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.