Colegiul Medicilor face apel la toți medicii români să practice o medicină bazată pe dovezi științifice evidente, din surse sigure

Colegiul Medicilor răspunde unui apel public în care un grup de specialiști și-a exprimat îngrijorarea față de amploarea discursurilor publice repetate ale unor medici care răspândesc teorii ale conspirației, neagă studii medicale și pun în pericol sănătatea publică.

Membrii rețelei de solidaritate, care reunește medici, farmaciști, cercetători și asistenți medicali din țară și din diaspora, a atras atenția asupra unui eveniment organizat la sfârșitul acestei săptămâni la Palatul Parlamentului, unde un grup de medici antivaccinare au difuzat public astfel de mesaje.

În acest context, Colegiul Medicilor face apel la toți medicii români să practice o medicină bazată pe dovezi și amintește că aceștia au, de asemenea, responsabilitatea de a transmite informații bazate pe dovezi științifice evidente, din surse sigure. În situații similare celor semnalate, adaugă Colegiul Medicilor, au fost demarate anchete disciplinare, iar în plus, au fost înaintate propuneri legislative ce prevăd sancționarea prin suspendarea exercitării profesiei dacă un medic face afirmații publice care pot duce în eroare populația, transmite Radio România.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

„Colegiul Medicilor din România face apel la o comunicare responsabilă în privinţa tratamentelor pentru COVID-19, precum şi a altor afecţiuni, implicit asupra modului în care sunt prezentate experienţe subiective, fie că acestea au ca sursă invocată activitatea profesională a medicilor, fie că sunt amintite în spaţiul public ca situaţii personale, prin care o persoană ar fi trecut în calitate de pacient. Colegiul Medicilor din România subliniază şi faptul că astfel de dezbateri nu trebuie cu atât mai mult să fie folosite cu scopul de a promova imaginea, interesele sau perspectivele unor partide politice”, se arată într-un comunicat de presă al CMR.

Foto. Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.