A fost lansată o platformă ce face mai ușoară alegerea facultății pentru viitorii studenți

Triliada, platforma educațională recent lansată, vine în ajutorul părinților ca platformă suport în identificarea, alături de copiii lor, a celui mai bun parcurs universitar, adaptat dorințelor și nevoilor adolescenților. Printr-un program adaptat identificării înclinațiilor și nevoilor individuale ale fiecărui licean, Triliada răspunde clasicei întrebări „ce va face copilul meu după liceu?” și le facilitează tinerilor procesul de identificare a facultății potrivite.

Toți părinții își doresc să își îndrume cât mai bine tinerii în parcursul universitar, odată ieșiți de pe băncile școlii, însă nu au întotdeauna instrumentele necesare. Ce facultate să aleagă și ce opțiuni de carieră au după terminarea facultății? Li se va potrivi domeniul? Și dacă nu, ce e de făcut?

„Există părinți care lasă decizia pe mâna copiilor, și nu dau greș. Pe de altă parte însă, există elevi care încă aplică cu ochii închiși la facultate, fără să se informeze temeinic înainte.  Această mod de a alege facultatea caruia ii vor dedica urmatorii 3-5 ani din viata, poate avea un efect negativ asupra lor sau chiar îi predispune la abandon universitar.” atrage atenția Oana Durcău, Co-Fondator Triliada.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Triliada vine în sprijinul rezolvării acestor dileme, punând elevii de liceu în contact cu studenți de la facultățile de interes pentru aceștia. Comunitatea de studenți mentori este extinsă la nivel național și cuprinde tineri implicați, cu rezultate bune si foarte bune, dispuși să ghideze liceenii pe drumul prin care și ei au trecut. Triliada oferă ca resurse, pe lângă discuțiile cu viitorii profesioniști, și evenimente de prezentare a facultăților, precum și provocări pentru identificarea înclinațiilor și pasiunilor lor.

Adolescenții își pot face cont și au opțiunea de a invita un părinte în platformă, pentru a putea accesa împreună informațiile despre facultățile de interes pentru aceștia. Împreună  pot accesa trasee cu pași de luat pentru a alege facultatea, teste vocaționale, dar și participă la sesiuni de discuții cu studenții.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Elevii se informează din interior și află direct de la studenți care sunt perspectivele de viitor, primesc sfaturi pentru admitere, detalii despre viața de student la cămin sau în chirie. Prin discuții de câte o oră, se pun rapid la zi cu informații actuale legate de cum funcționează facultatea, cazările în campusurile universitare, ce materii se pune accentul și care sunt costurile.

„Practic, liceenii învață din experiențele studenților și primesc sfaturi utile despre cum să se bucure pe deplin de studenție, într-o atmosferă prietenoasă, în care să pună întrebări pe care în mod normal ar fi avut rețineri să le adreseze unui cadru didactic. În același timp, decizia de a frecventa o anumită facultate, este un punct de cotitură în viața oricărei persoane. Acesta decizie merită sa fie sustinuta de un proces de informare adecvat.” a declarat Larisa Moldovan, Co-Fondator Triliada.

Triliada este un start-up ce suplinește una din cele mai mari lacune din licee: lipsa timpului dedicat orientării în carieră. Până acum, peste 500 de elevi au participat la evenimentele Triliada și au avut ocazia să înțeleagă mai bine ce îi așteaptă odată admiși la facultate.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Părinții au acum o soluție adaptată nevoilor actuale ale tinerilor, digitalizată și la îndemână, pentru a-și ajuta liceenii să își aleagă parcursul profesional și să ia decizia corectă cu privire la facultatea potrivită. Platforma este live pe triliada.ro și este disponibilă elevilor ce vor să fie puși la curent cu ce presupune mediul academic, care sunt pașii pentru a ajunge acolo și ce oportunități de studiu există în România.

Triliada este o platformă educațională dedicată elevilor de liceu care își doresc să urmeze o facultate în România. Platforma le pune la dispoziție liceenilor informații relevante despre specializări și durata studiilor, teste vocaționale, provocări zilnice, evenimente de prezentare a vieții universitare și discuții cu actuali studenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.