Patru din zece români consideră că sistemul hibrid de lucru va fi predominant în 2023

Patru din zece români sunt de părere că sistemul hibrid de lucru va domina anul 2023, cu 3-4 zile pe săptămână de muncă la birou, în timp ce un sfert mizează pe munca doar de la locul de muncă, reiese dintr-un sondaj realizat de unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori pe segmentul de birouri.

Potrivit Genesis Property, peste un sfert dintre respondenţi susţin că sistemul cu 1-2 zile pe săptămână la birou va domina acest an, iar 7% pariază pe munca exclusiv remote.

Rezultatele sondajului arată şi că principalul beneficiu al prezenţei fizice este interacţiunea în persoană cu colegii, în timp ce 90% dintre cei chestionaţi consideră că facilităţile de la birou eficientizează comunicarea internă. De asemenea, nouă din zece persoane cred că existenţa unor spaţii dedicate socializării şi timpului liber ajută la integrarea mai facilă în colectiv şi la consolidarea echipelor, dar şi la un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea personală. În plus, 80% dintre români susţin că astfel de spaţii le pot economisi timp.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Datele centralizate în cercetarea de specialitate relevă faptul că principalele aşteptări ale românilor faţă de angajatori sunt ca aceştia să creeze condiţii mai bune de lucru la birou, ca spaţiu şi facilităţi (48,7%), să ofere mai multe opţiuni de petrecere a timpului liber alături de colegi (32,1%) şi să ajute angajaţii să se integreze mai bine în echipă (26,4%).

Mai mult, jumătate dintre angajaţi vor parcuri şi spaţii verzi lângă birou, peste o treime mizează pe zone pentru activităţi de recreere, şi mai bine de un sfert vor, în proximitate, zone de restaurante şi cafenele.

În ceea ce priveşte şansele crescute ale angajaţilor care vin la birou la promovare sau la o mărire de salariu, părerile românilor sunt împărţite. Astfel, 15,2% sunt siguri de acest lucru, 37,5% spun că există o probabilitate, 33,2% afirmă că probabilitatea este ca acest lucru să nu se întâmple, iar 13,9% sunt siguri că prezenţa la birou nu va aduce şi sporul salarial.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Pe ansamblu, patru din zece români cred că un sistem hibrid, cu 3-4 zile pe săptămână de muncă de la birou, va domina anul 2023, iar un sfert estimează că munca exclusiv de la birou va fi preponderentă.

Sondajul Genesis Property privind „Campusul viitorului” a fost desfăşurat, la nivel naţional, prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.031 de utilizatori de Internet din România. Dintre aceştia, circa 58% sunt bărbaţi, aproape 72% au vârsta cuprinsă între 20 şi 45 de ani, iar peste 42% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

Genesis Property este unul dintre cei mai importanţi proprietari, dezvoltatori şi operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experienţă de aproape 20 de ani în industria imobiliară şi primul grup imobiliar din ţară care a devenit semnatar şi susţine promovarea celor zece Principii ale Pactului Global al Naţiunilor Unite (UN Global Compact) privind drepturile omului, munca, lupta împotriva schimbărilor climatice şi protecţia mediului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.