Ministerului Transporturilor anunță: Ucraina va înceta lucrările pe Canalul Bîstroe

Potrivit Ministerului Transporturilor, Ucraina va înceta orice tip de dragaj pe Canalul Bîstroe, după trilaterala ce a avut loc pe această temă, marți, la Ismail. Aici au participat echipele de negociere stabilite de București și Kiev, dar și experți din Direcția Generală Mobilitate și Transporturi (DG MOVE), sosiți în România pentru a se informa și a media disputa dintre cele două țări.

Partea ucraineană a asigurat, de asemenea, că va demara demersurile necesare pentru a obţine acceptul Forţele Navale ucrainene pentru ca reprezentanţii părţii române să intre şi să măsoare adâncimea pe braţul Chilia şi pe canalul Bâstroe, conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Reprezentanţii Comisiei Europene au fost de acord cu solicitările României şi au subliniat că prioritatea zero pentru facilitarea tranzitului de mărfuri dinspre Ucraina este creşterea capacităţii canalului Sulina. Acest aspect a fost subliniat de reprezentanţii DG MOVE şi confirmat de omologii ucraineni.

Măsurile pentru creşterea capacităţii canalului Sulina vizează:

  • sporirea numărului de piloţi
  • modernizarea sistemului de balizaj pentru a se putea naviga în condiţii de siguranţă pe timp de zi şi de noapte
  • achiziţionare de nave tehnice şi de software modern de management al traficului.

„Reprezentanţii Comisiei Europene au menţionat că peste 50% din traficul de mărfuri sprijinit prin Planul ‘Solidarity Lanes’ se desfăşoară pe Dunăre. În acest context, au subliniat importanţa creşterii capacităţii canalului Sulina, acesta fiind prioritar pentru obiectivele vizate prin ‘Solidarity Lanes’”, se mai spune în comunicat. 

Marți, la Ismail, s-au stabilit toate detaliile tehnice pentru inspecția ce ar trebui să înceapă pe 15 martie și să dureze 10 zile. Nave de la Administrația Fluvială Dunărea de Jos vor face măsurători în zona canalului, pentru a vedea dacă a fost modificată adâncimea și s-a schimbat debitul apei. Trei nave sunt pregătite pentru misiune.

În urma acordului cu partea ucraineană, siguranța personalului și a navelor va fi asigurată pe timpul misiunii.

„La finalul întâlnirii, partea ucraineană şi-a asumat să înceteze orice tip de dragaj (operaţional, de investiţii etc.). Totodată, programul măsurătorilor ce vor fi efectuate de către AFDJ Galaţi pe braţul Chilia şi pe canalul Bîstroe va fi un subiect abordat în cadrul următoarelor întâlniri cu partea ucraineană. Participanţii au convenit că programul trebuie să se deruleze aşa cum s-a stabilit, începând cu data de 15 martie. Partea ucraineană a precizat că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru a obţine acceptul Forţele Navale ucrainene pentru ca reprezentanţii părţii române să intre şi să măsoare pe braţul Chilia şi pe canalul Bîstroe”, arată comunicatul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Sursa Foto: Antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.