Cetatea Brașovului va fi dată în administrare Primăriei. Ministrul Finanțelor: Am retras memorandumul, urmează discuții cu autoritățile locale

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat joi pentru G4Media că a retras din ședința de guvern memorandumul care propunea ca Cetatea Brașovului să fie dat în administrare fie Ministerului de Interne, fie Ministerului Educației. Ministrul Câciu a spus pentru G4Media că vor începe discuții cu autoritățile locale pentru ca monumentul istoric să le fie cedat.

”Am retras memorandumul. Urmează discuții cu autoritățile locale în vederea stabilirii pașilor pentru darea în administrare”, a declarat Adrian Câciu pentru G4Media după terminarea ședinței de guvern de joi.

G4Media a scris miercuri că un memorandum al Ministerul Finanțelor, ce urma să fie discutat joi, propunea executivului două variante pentru Cetatea Brașovului, monument istoric intrat în 2022 în posesia statului: Ministerul de Interne sau Ministerul Educației (Universitatea Transilvania), ambele ministere solicitând oficial administrarea imobilului.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Și asta în ciuda faptului că Primăria Brașov a solicitat oficial cedarea monumentului istoric pentru a-l reface și a-l introduce în circuitul public și turistic. Atât primarul Brașovului, Allen Coliban (USR), cât și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea (PNL), consideră că monumentul trebuie să fie administrat de comunitatea locală.

Memorandumul prezentat de Ministerul Finanțelor arată că Cetatea Brașovului a ajuns în proprietatea statului român, prin Ministerul Finanțelor, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție din noiembrie 2022.

Finanțele arată că imobilul, în suprafață de 5.000 metri pătrați, face parte din categoria monumentelor de interes național, inclus ca atare în Patrimoniul Cultural Național al României. Ministerul Finanțelor a întrebat toate celelalte ministere dacă vor să îl preia în administrare, primind două cereri.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Ministerul de Interne vrea Cetatea Brașovului pentru extinderea activității Centrului de Pregătire și recuperare/refacere a capacității de muncă „Excelsior”. Cu alte cuvinte, ministerul condus de Lucian Bode vrea ca monumentul istoric să fie utilizat exclusiv de angajații ministerului pentru recuperare și refacere.

Pe de altă parte, Ministerul Educației a transmis că vrea Cetatea Brașovului pentru Universitatea Transilvania, dat fiind că ”baza materială a Universității s-a diminuat ca urmare a punerii în aplicare a deciziilor de retrocedare a opt imobile”. Din memorandum nu e clară destinația dorită pentru Cetatea Brașovului de Universitatea Transilvania, care indică doar vag că are ”capacitatea menținerii destinației culturale”, putând ”reda orașului și turiștilor care îl vizitează un spațiu modern de dialog și inovare culturală”.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Sursa: G4Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.