Sâmbătă, 18 martie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, revine, după cinci ani de absență, spectacolul cu opereta „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss-fiul! Spectacolul a fost pus în scenă și primit cu un deosebit succes, la finalul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet 2016, regia aparținându-i lui Marian Pop.
Opereta „Der Zigeunerbaron” de Johann Strauss-fiul, titlu tradus în românește cu „Voievodul Țiganilor”, a avut premiera mondială în 24 octombrie 1885, la Theater an der Wien. Libretul îi aparține lui Ignaz Schnitzer și se bazează pe nuvela cu același nume a lui Jokai Mor.
Opereta s-a bucurat de un succes enorm, plasându-se între lucrările de referință ale compozitorului. Strauss dorea foarte mult să creeze o primă operă, iar stilul și scriitura muzicală susțin acest țel. Dar modificările ulterioare și pauzele pe care compozitorul le-a luat în timpul lucrului din motive de sănătate i-au scăzut aplombul, creând încă un titlu celebru de operetă. Într-adevăr, vom vedea o construcție muzicală elaborată, cu teme profunde și bine conturate.
Opereta înfățișează povestea mariajului dintre un proprietar de pâmănturi întors din exil cu o țigancă tânără, care se va dovedi a fi chiar fiica ultimului Pașă, a găsirii unei comori ascunse, a profețiilor unei țigănci bătrâne și a împlinirii lor; a unui comisar imperial încrezut, a unui guvernator militar, al unui grup de țigani și al unuia de husari. Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, într-o regiune mlăștinoasă de lângă un râu din Banat.
În distribuția spectacolului de sâmbătă, îi vom regăsi pe: Saffi – Mădălina Bourceanu, Sandor Barinkay – Mihai Irimia, Czipra, o țigancă – Cristina Roșu, Maxim Zsupan, măcelar – Ștefan Schuller, Arsena, fiica lui – Andromeda Nemeș, Contele Carnero, comisar imperial – Marian Rește, Mirabella, doică în casa lui Zsupan – Lăcrămioara Schuller, Ottokar, fiul ei – Claudiu Bugnar, Contele Homonay – Alexandru Aghenie, Mihaly – Valer Lucaciu, Ferkó – Dan Ionescu, Józsi – Florin Grama, Copilul Ion – Andrei Dominik Györfi (debut). Soliști balet: Mihaela Pop, Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică poartă semnătura lui Marian Pop. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Corina Dumitrescu. Asistent regie: Anda Pop. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.
• Spectacolul durează două ore și 15 minute și are o pauză.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!
Vineri, 17 martie 2023, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, îi invităm, pe cei care nu au reușit să achiziționeze bilete, la repetiția generală cu public a spectacolului cu opereta „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss-fiul. Repetiția respectă condițiile de spectacol: décor, costume și aceeași distribuție.
Biletele pentru acest eveniment se pot cumpăra atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 sau cu o oră înainte de începerea repetiției (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
Preț bilete: 20 lei
Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.