Dan Alexa, despre play-out: “Ne dorim să câştigăm fiecare joc, tratăm foarte serios meciurile”

După ce ieri FC Braşov şi-a aflat programul din play-out-ul Ligii a 2-a, antrenorul stegarilor, Dan Alexa, a făcut o scurtă remarcă la cum va decurge această parte a campionatului pentru galben-negrii.

Dan Alexa a spus că va începe încă de pe acum pregătirea pentru noul sezon şi va introduce în teren şi jucătorii care au evoluat mai puţin. Cu toate acestea antrenorul braşovenilor le-a transmis jucătorilor lui că vrea ca fiecare meci să fie tratat cu seriozitate şi că vrea să câştige fiecare partidă.

“Întâlnim în primul meci pe Viitorul Târgu Jiu, o echipă pe care o cunoaştem foarte bine. O echipă capabilă de meciuri bune, spre foarte bune. Etapa trecută a câştigat la Ciuc. Apoi avem un meci cu Spartac, o echipă care îşi doreşte foarte mult să scape de pe locul de baraj. Un început cu două echipe imprevizibile.

Important e să evoluăm bine, vom vedea şi alţi jucători, trebuie să pregătim sezonul următor. Sigur, ne dorim să câştigăm fiecare joc, tratăm foarte serios meciurile, am pretenţia de la jucătorii mei să le trateze serios.

Avem două deplasări la Timişiara, la Ripensia şi Dumbrăviţa, eu mă bucur că mă duc acasă, nu sunt chiar aşa lungi deplasările. Două echipe în situaţii diferite, Ripensia aflată într-o situaţie foarte grea, Dumbrăviţa într-o situaţie liniştită. Vom vedea ce va fi la ora meciului. Ultimul meci chiar la mine acasă, trec drumul şi sunt acasă.”, a spus Dan Alexa.

Programul complet:
• Etapa 1 / FC Braşov – Viitorul Tg. Jiu
• Etapa 2 / Progresul Spartac – FC Braşov
• Etapa 3 / FC Braşov stă
• Etapa 4 / FC Braşov – Unirea Constanţa
• Etapa 5 / Ripensia Timişoara – FC Braşov
• Etapa 6 / FC Braşov – Concordia Chiajna
• Etapa 7 / CSC Dumbrăviţa – FC Braşov

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.