Fosta baschetbalistă din lotul național, Ana Maria Chirilă din Brașov (39 de ani), a impresionat juriul și a obținut 3 „DA”, vineri seară, la emisinea Românii au Talent difuzată pe ProTV.
Ana Maria Chirilă a făcut baschet de performanță timp de 16 ani, începând din clasa a 5-a: ”mi-a plăcut foarte mult acest sport de echipă”. A fost în China, Coreea și Europa cu lotul național. Din păcate, viața nu a ținut-o departe de probleme și provocări: ”am renunțat la baschet la vârsta de 28 ani din cauza operației la genunchi. A durut. Am multe colege mai în vârstă decât mine care continuă. Ține de noroc”.
Cu toate acestea, s-a ridicat și a mers mai departe. Acum are un job normal de birou, într-un call center și muncește pentru pasiunea ei: de a cânta. ”Sunteți campioană”, i-a zis Dragoș, înainte de a o asculta cântând.
După performanță, tot Dragoș a fost primul care a luat cuvântul: ”nu cred că sunteți perfectă din punct de vedere muzical. Ați reușit să-mi dați o stare de bine și asta, pentru mine, este o dovadă a faptului că momentul a fost unul reușit”.
Ana Maria nu s-a dat ușor bătută niciodată, ia cursuri de canto și învață să se exprime prin muzică, cu tenacitatea unei campioane.
Iar tocmai acest lucru l-a făcut pe Mihai Bobonete să îi ofere un comentariu extrem de neașteptat: ”Vorbim despre o fostă campioană națională și mă gândeam cam de cât rahat suntem noi, în general. Îmi cer și eu scuze în numele celor care ar trebui să se ocupe de performanță în țara asta. E un mesaj pe care l-am transmis, alături de momentul tău”.
Ana merge mai departe cu 3 de DA, iar după cum Andi Moisescu a ținut să precizeze, munca ei se vede și o poate ajuta să meargă tot mai departe: ”eu cred că ea a reușit, cu talentul pe care-l are, să facă să se simtă bine milioane de oameni. Despre asta este vorba în emisiune”.
Sursa, Românii au Talent
Îmi place așa cum este Ana Maria Chirilă
și mie mi-a dat o stare de bine momentul acesta!