Un tânăr a fost reținut de polițiști pentru 3 furturi din magazine din Brașov

Polițiștii Secției 3 Poliție Brașov au reușit identificarea unei persoane bănuită că ar fi autoarea unor infracțiuni de furt din societăți.

În data de 02 aprilie 2023, în jurul orei 05.00, polițiștii au fost sesizați, de către dispeceratul unei societăți de pază, cu privire la faptul că un agent de pază al societății  ar fi surprins în flagrant autorul unui furt dintr-un magazin, amplasat pe strada Dacia din municipiul Brașov.

Un echipaj de poliție s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului și a procedat la identificarea autorului în persoana unui tânăr, în vârstă de 21 de ani, care ascunsese mai multe sticle de băuturi alcoolice, pachete de țigări si alte bunuri în rucsacul pe care îl avea asupra lui.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție, unde polițiștii au continuat cercetările cu privire la activitatea infracțională a acestuia.

În urma activităților operative, polițiștii au extins urmărirea penală și au stabilit faptul că tânărul respectiv ar fi comis, în luna noiembrie 2022, alte două furturi dintr-o societate, amplasată pe strada Hărmanului din municipiul Brașov, de unde ar fi sustras, pe timpul nopții, produse alimentare și băuturi alcoolice, pe care le-ar fi transportat în aceeași manieră, respectiv în rucsacul avut asupra sa.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea persoanei cercetate pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, urmând a fi prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov pentru luarea măsurilor legale față de aceasta.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Activitățile sunt continuate de către poliţişti în cadrul dosarului penal constituit, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de ”furt calificat”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.