Un săcelean a ajuns în arest după ce și-a bătut nevasta

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență in familie”.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data de 02 aprilie a.c., în jurul orelor 13.30, pe fondul consumului de alcool, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, și-ar fi agresat fizic soția, în timp ce se aflau în locuința comună din municipiul Săcele, județul Brașov.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale și avându-se în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Având în vedere violența cu care s-a manifestat bărbatul, polițiștii au dispus reținerea acestuia și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.

La acest moment cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.