Control judiciar pentru un bărbat, după ce a furat și a condus fără permis o autoutilitară în Făgăraș

Polițiștii Poliției Municipiului Făgărașefectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt calificat și conducerea unui vehicul fara permis de conducere”, în urma sustragerii unui autovehicul.

Astfel, în data de 30 martie 2023, polițiștii au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că, pe timpul nopții, i-a fost sustrasă autoutilitara, ce se afla parcată în fața blocului, respectiv pe bulevardul Unirii din municipiul Făgăraș.

În urma anchetei desfășurate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuită de de comiterea faptei, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din satul Sebeș, județul Brașov, stabilind totodată că, după comiterea furtului, acesta ar fi condus autoutilitara sustrasă pe raza municipiului Făgăraș.

Citeste și:  Traseu deviat pentru autobuzele ce deservesc liniile A1, 24 și 28

Mai mult, interogările efectuate în bazele de date aparținând Poliției Române au arătat că persoana cercetată nu posedă permis de conducere.

Având în vedere că bărbatul nu era la prima faptă de natură penală, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Ulterior, acesta fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile față de bărbat.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.