Managerul Spitalului Județean de Urgență Brașov, Călin Pavel Cobelschi, a fost găsit în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate pentru că profesa în același timp și la privat.
„Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 07 mai 2019, întrucât exercită simultan cu funcția de Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov şi funcțiile de medic specialist și medic primar în cadrul unei societăți comerciale ce are ca obiect principal de activitate acordarea de asistență medicală specializată, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006”, se arată în comunicatul ANI transmis miercuri, aici.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede însă că funcţia de manager de spital este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.
Medicul Călin Pavel Cobelschi susţine că nu este în incompatibilitate întrucât lucrează la clinica privată „ca simplu angajat”, part time, potrivit g4media.ro.