Guvernul a schimbat mecanismul de acordare a ajutoarelor financiare pentru refugiații ucraineni.
Potrivit noilor dispoziții, banii pentru cazare și hrană vor fi primiți, timp de patru luni, direct de către persoanele care vin din zona de conflict, și nu de către gazde, cum se întâmpla în prezent. Sumele vor fi stabilite în perioada imediat următoare, transmite Radio România Actualități.
Peste 4 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului din țara vecină, cei mai mulți fiind însă în tranzit.