29 de posturi scoase la concurs, la Aeroportul Internațional Brașov

Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA scoate la concurs 29 de posturi, după cum urmează:

  • 6 posturi de Agent de securitate aeroportuară, gradul IA, cod COR: 315509, în cadrul Serviciului Securitate Aeroportuară/Probleme Speciale-Documente Clasificate, Biroul Securitate Aeroportuară;
  • 4 posturi de Agent de securitate aeroportuară, gradul I, cod COR: 315509, în cadrul Serviciului Securitate Aeroportuară/Probleme Speciale-Documente Clasificate, Biroul Securitate Aeroportuară;
  • 3 posturi de Inspector siguranță operațională, gradul I, cod COR: 315508, în cadrul Direcției Tehnice – Operaționale, Serviciul Privat pentru Situații de Urgență, Intervenție Salvare;
  • 8 posturi de agent salvare aeroportuară și instalații de stins incendiu, cod COR: 315501, în cadrul Direcției Tehnice – Operaționale, Serviciul Privat pentru Situații de Urgență, Intervenție Salvare;
  • 8 posturi de conducător autospecială PSI, cod COR: 833204, în cadrul Direcției Tehnice – Operaționale, Serviciul Privat pentru Situații de Urgență, Intervenție Salvare.
Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

Concursul va avea următoarele etape succesive: selecţia dosarelor de înscriere; proba practică (sportivă), valabilă pentru toate posturile cu excepţia celor de Inspector siguranță operațională; proba scrisă, care va fi sub formă de test grilă; interviul.

Depunerea dosarelor se realizează în perioada 21 aprilie – 5 mai 2023, ora 13:00, la Compartimentul Resurse Umane, SSM, IT&C, cam. 313 etajul III, Consiliul Judeţean Braşov.

Candidaţii declaraţi admişi în urma analizei dosarelor vor susţine proba practică (sportivă), programată pe 15 mai 2023, iar cei care o vor promova vor intra în examenul scris care va avea loc pe 17 mai 2023, începând cu ora 11:00.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Interviul va fi programat în termen de maximum patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, iar rezultatele finale vor fi comunicate în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor.

Anunţurile de concurs, bibliografia, atribuţiile posturilor şi toate informaţiile de interes pentru potenţialii participanţi privind condiţiile specifice şi cele generale pentru ocuparea posturilor, documentele necesare, calendarul şi modalitatea de desfăşurare a probelor de concurs sunt disponibile pe site-urile https://brasovairport.ro/anunturi/ şi https://site.judbrasov.ro/cariera.php

Aşadar, în conformitate cu prevederile HGR nr. 1336/2022 și HCA nr. 4/ 30.01.2023 de aprobare a regulamentului de concurs, Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA organizează la sediul Consiliului Judeţean Braşov, din Braşov, B-dul Eroilor nr. 5, concurs de recrutare pentru ocuparea a 10 posturi vacante de agent de securitate aeroportuară, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, după cum urmează: Mai multe detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.