Peste 15.000 de sindicalişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe miercuri la un marş de protest, organizat de trei federaţii sindicale din Educaţie, o acţiune care va începe din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului, potrivit agenției naționale de presă Agerpres.
Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
Totodată, sindicaliştii mai solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.
Liderii federaţiilor sindicale au subliniat că în prezent se află în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023, dacă problemele lor nu vor fi rezolvate.
Sursa, Agerpres