Ministrului Barna Tánczos vine la Brașov

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, va avea astăzi, o întâlnire la Brașov, cu reprezentanții consorțiului de specialiști care lucrează la elaborarea proiectului noului Cod Silvic.

După cum a anunțat ministrul, Noul cod silvic va fi elaborat în cadrul proiectului „Reforma sistemului de management și a celui de guvernanță în domeniul forestier prin dezvoltarea unei Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității.

Consorțiul care lucrează la elaborarea acestui act normativ este format din specialiști ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, ai Universității Transilvania din Brașov și ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Cu această ocazie, începând cu ora 15:45, ministrul Barna Tánczos va susține declarații de presă la sediul Rectoratului Universității Transilvania din Brașov.

În continuarea programului, demnitarul se va deplasa în Covasna, unde se va întâlni cu semnatarii petițiilor transmise către Parlamentul European și care fac obiectul vizitei unei delegații a Comisiei PETI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.