Lansarea cărţii „Basme armeneşti de la moş Suren”, astăzi, la Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineret al Bibliotecii Județene Braşov

Conducerea Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” anunţă lansarea cărţii „Basme armeneşti de la moş Suren”, de Suren Muradyan, eveniment care va avea loc miercuri, 17 mai 2023, ora 11:00, la Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineret al Bibliotecii, din Braşov, Strada Iuliu Maniu, nr. 6.

Lansarea va fi făcută de către nepotul autorului, Arsen Arzumanyan, care spune: „Acum mai mult timp i-am promis bunicului meu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pentru copii din Armenia, că îi voi publica în România câteva dintre basmele lui cunoscute. S-a bucurat mult de această idee și aștepta cu mare drag să vadă cartea. Acum, din ceruri, sper că vede că m-am ținut de promisiune… Cititorii români, mai ales cei mici, au posibilitatea să se bucure de aceste povești aromate cu spirit armenesc”.

Citeste și:  Primăria Brașov: Vineri aprindem luminițele Crăciunului – Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

Suren Muradyan este autorul a peste 150 de cărți, iar basmele lui sunt larg răspândite în Armenia și dincolo de granițele acesteia. Versurile sale au fost transpuse în peste 250 de cântece pentru copii și adulți, iar piesele sale au fost jucate în mai multe teatre și la televiziunea publică armeană. Poeziile lui sunt incluse în programa claselor primare din Armenia.

Arsen Arzumanyan este licențiat în litere și doctor în științe politice, este autorul primei cărți destinate armenilor din România pentru învățarea de unul singur a limbii armenești, „Limba armeană fără profesor”, și a primei culegeri de bancuri cu Radio Erevan, „300 de bancuri cu Radio Erevan” şi vă promite o oră de basm, într-un loc de poveste, Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret.

Citeste și:  Se prefigurează un viitor plin de provocări pentru copii în 2050, într-o lume transformată de crize climatice extreme, schimbări demografice și disparități tehnologice 

Miercuri, 17 mai, ora 11, Arsen Arzumanyan aduce publicului din România basmele bunicului său armean, Suren Muradyan într-o formă absolut excepțională: carte complet ilustrată, coperta hardcover, hârtie lucioasă.

Sunteţi aşteptaţi, cu mic, cu mare, pe Strada Iuliu Manu nr. 6, la Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Braşov să intraţi în lumea basmelor lui Moș Suren!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.