Guvernul a deblocat angajările în educaţie printr-un memorandum, care exclude acest domeniu de activitate de la restricţiile impuse prin ordonanţa de reducere a cheltuielilor bugetare, notează agenția de presă Rador.
Posturile vacante vor fi scoase la concurs şi nu implică alocări de fonduri suplimentare, deoarece finanţarea este inclusă în bugetul actual al ministerului. După şedinţa executivului de miercuri, purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru a precizat că angajările se pot face în sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar, dar şi în celelalte unităţi auxiliare implicate în educaţie, cum sunt, de exemplu, cluburile sau bibliotecile