Atenţie la fraudele online în numele celebrităţilor

Poliţia Română a fost sesizată cu privire la existenţa unor noi modalităţi de comitere a fraudelor online, prin asumarea de către bănuiţi a identităţii unor personalităţi publice şi determinarea persoanelor vătămate să investească în produse sau fonduri de investiţii false, transmite Televiziunea Română.

Potrivit IGPR, prin această metodă, denumită şi ”celebrity impersonating scam”, bănuiţii folosesc imaginile şi numele unor personalităţi publice sau celebrităţi din România sau internaţionale, pentru a-i atrage pe oameni să investească în produse sau fonduri de investiţii false.

Pentru a-i convinge pe oameni să investească, bănuiţii pot folosi diverse tactici, cum ar fi prezentarea de declaraţii false, testimoniale, asigurări despre profituri rapide şi mari, manipularea emoţională sau presiunea de a lua o decizie rapidă şi neîntârziată.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Astfel, persoanele vătămate sunt determinate fie să alimenteze, prin transfer bancar, fie să transfere direct criptomonede în adrese controlate de către bănuiţi, afirmă sursa citată.

Există cazuri în care persoanele vătămate sunt convinse să instaleze pe terminalele fixe sau mobile aplicaţii de control la distanţă, cu ajutorul cărora bănuiţii îi îndrumă să creeze conturi pe diferite platforme de tranzacţionare a criptomonedelor, după care transferurile fondurilor, atât FIAT (suma respectivă de bani, de exemplu: lei, euro, dolari etc.), cât şi crypto, sunt efectuate, în unele cazuri, fără acordul victimelor, prin folosirea fără drept a datelor de autentificare, informează Poliţia Română.

Poliţia atrage atenţia că trebuie acordată o atenţie deosebită, în principal, la fondurile de investiţii care promit un randament garantat, întrucât nicio investiţie nu prezintă niciun risc, iar înainte de a investi într-un fond, persoanele interesate trebuie să înţeleagă riscurile şi să analizeze cu atenţie performanţele anterioare ale acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.