Angajaţii din sănătate, în marş către Piaţa Revoluţiei pentru a picheta Ministerul Sănătăţii şi pe cel al Muncii

Angajaţii din sănătate, care au protestat timp de o oră în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de salarizarea din sistem, au plecat în marş către Piaţa Revoluţiei, pentru a picheta Ministerul Sănătăţii şi pe cel al Muncii, liderii sindicali estimând că la manifestaţie vor participa peste 4.000 de oameni, transmite Agerpres.

Reprezentanţii din sistemul public de sănătate prezenţi la protest vor susţine acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala Lege a salarizării şi anume: acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate; raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari; raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal; plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

De asemenea, sindicaliştii solicită adoptarea proiectului de Lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea cât mai rapidă a acestuia. În forma negociată, proiectul de lege asigură: reaşezarea în grila de salarizare a tuturor angajaţilor din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale; posibilitatea unei creşteri efective şi relevante a veniturilor angajaţilor din sănătate.

Nu în ultimul rând, revendicările membrilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România mai vizează acceptarea propunerilor organizaţiei la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector, rămase în divergenţă, încheierea şi înregistrarea acestui Contract Colectiv de Muncă, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor, deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate şi creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.