Discuții despre componenta de sănătate cuprinsă în Strategia de Dezvoltare a Durabilă a Județului Brașov 2021-2030

Până la sfârşitul acestui an, componenta de sănătate cuprinsă în Strategia de Dezvoltare a Durabilă a Județului Brașov 2021-2030, elaborată de Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB) şi aprobată de forul deliberativ al judeţului în anul 2021, va fi actualizată în concordanţă cu realităţile anului 2023 din sistemul medical al judeţului Braşov, cu necesităţile şi provocările actuale în ceea ce priveşte asigurarea unui act medical de calitate, de către un personal medical înalt calificat, cu ajutorul unei infrastructuri corespunzător dimensionate şi dotate, toate realizate în beneficiul pacienţilor.

Discuţiile pe această temă au fost iniţiate vineri, 28 iulie, de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, alături de vicepreşedintele Ciprian Sterpu, în cadrul unei întâlniri cu actorii-cheie din domeniu: managerii spitalelor de interes judeţean, reprezentanţi ai unităţilor spitaliceşti municipale şi orăşeneşti, ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov, împreună cu factori de decizie din cadrul ADDJB şi CJ Braşov.

Citeste și:  Concert de Crăciun găzduit de Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru și Pavel”, pe 13 decembrie

S-au alăturat acestui demers, în calitate de parteneri instituţionali, dr. Cristina Vecerdi, deputat în Parlamentul României, unul dintre cei mai reputaţi specialişti pe care îi are România în domeniul medicinei de urgenţă şi o bună cunoscătoare a sistemului medical braşovean, precum şi prefectul Mihai Cătălin Văsii, cel care a vorbit în mai multe rânduri despre necesitatea conturării unei strategii de dezvoltare a judeţului Braşov în domeniul medical, care să fie subsumată documentelor programatice existente la nivel naţional, respectiv regional.

Primul pas l-a constituit crearea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai CJ Braşov, ADDJB, DSP, CASJ Braşov, ai unităţilor sanitare din judeţul Braşov şi ai Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania, care urmează să se întrunească cu regularitate pentru a structura informaţiile colectate din judeţ privind atât starea actuală a domeniului sanitar, cât şi starea de sănătate a populaţiei, şi a formula obiectivele care trebuie atinse pe termen scurt, mediu şi lung în asigurarea serviciilor de sănătate.

„Împreună cu toţi actorii implicaţi în activitatea medicală din judeţul Braşov, trebuie să identificăm soluţiile cele mai bune, pe baza resurselor de care dispunem şi în conformitate cu nevoile pe care le identificăm, astfel încât, la nivelul judeţului nostru, actul medical să servească la cel mai înalt nivel interesul public. Vom coopta alături de noi Universitatea Transilvania, vom organiza focus-grupuri pe tematici specifice şi îi vom consulta şi pe medicii tineri pentru a afla viziunea lor asupra modului cum trebuie să se structureze şi să funcţioneze sistemul public de sănătate. Vom analiza ce oferă mediul privat în domeniul medical şi vom ţine cont de necesitatea îmbinării serviciilor de sănătate cu componenta de asistenţă socială pe care o gestionăm prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Vom lua în considerare importanţa funcţionalizării unor servicii medicale multidisciplinare, dar şi cerinţele actuale privind dezvoltarea serviciilor de paliaţie, recuperare medicală şi tratare a bolnavilor cronici, în concordanţă cu provocările medicale contemporane. Nu în ultimul rând, vom include în strategie partea de prevenţie şi educaţia pentru sănătate a populaţiei, absolut necesare pentru maximizarea rezultatelor activităţii noastre medicale. În urma acestor demersuri, vom avea un document programatic din care va rezulta unde ne aflăm în momentul de faţă şi mai ales unde dorim să ajungem, o viziune clară asupra viitorului serviciilor medicale destinate locuitorilor din comunităţile braşovene”, a declarat Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Faţă de anul 2021, sistemul de sănătate gestionat de administraţia publică a judeţului Braşov a suferit unele modificări importante, precum comasarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, desfiinţarea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru şi iminenta mutare în imobilul respectiv a unei secţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, necesitatea construirii unui spital nou de Psihiatrie care să comaseze secţiile exterioare de la Vulcan şi Zărneşti, precum şi intenţia de preluare în administrarea Consiliului Judeţean Braşov a Spitalului CF Braşov, aflat în prezent sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.