În fiecare an, Săptămâna Haferland are loc la mijlocul verii, pe o perioadă derulată între trei și șapte zile. Cea de-a XI-a ediție a festivalului Săptămâna Haferland, cea mai amplă manifestare din România dedicată promovării culturii și tradițiilor comunității sașilor din Transilvania, se va desfășura în perioada 3 – 6 august 2023, în zece localități: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.Tema ediției din acest an a festivalului este „Sustenabilitate în peisajul cultural din Haferland”.
„În fiecare an, începând cu prima ediție, cea din 2013, festivalul a avut câte o temă diferită, pentru a ilustra variatele forme în care tradițiile și cultura sașilor nu doar supraviețuiesc, ci și reușesc să înflorească, grație implicării comunităților locale și a partenerilor noștri. Aici, în Haferland, suntem convinși că aceste vechi comunități săsești au un viitor durabil, conturat într-un dialog continuu între sașii de aici, cei din diaspora, români și maghiari.
Acesta este sensul sustenabilității – tema din acest an a festivalului nostru. Tradițiile și cultura sașilor sunt un element care nu trebuie abandonat și care are o contribuție esențială la vitalitatea spațiului multicultural transilvănean.” (Michael Schmidt, președintele Fundației M&V Schmidt, co-organizator al acestui eveniment)
Fiecare dintre localitățile incluse în festival prezintă un program propriu, în funcție de resursele și specificul cultural al locului.
Programul detaliat al festivalului este disponibil aici.
Numărul participanților a crescut de la an la an, astfel încât, la cele zece ediții desfășurate până în prezent, numărul total al acestora a depășit 37.500 de persoane.