Raluca Turcan: TVA la cărţi nu va creşte

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că TVA la cărţi nu va creşte de la cinci la 19%, ci va rămâne la fel.

„TVA la cărţi nu va creşte şi va rămâne la fel. Cred că nu va creşte şi am şi informaţii în acest sens. Ca ministru al Culturii nu am putut să fiu nepăsătoare la cifrele extrem de îngrijorătoare referitoare la consumul de carte şi lectura în România. Am decis ca un program anual pe care ministerul îl face cu tematici diferite anul acesta să îl dedic lecturii şi evenimentelor în care editorii să se întâlnească cu cumpărătorii, astfel încât să crească consumul de carte şi evident accesul la lectură”, a afirmat ministrul Raluca Turcan, întrebată la Iaşi, într-o conferinţă de presă, despre temerile Asociaţiei Editorilor din România privind creşterea TVA la cărţi de la cinci la 19 la sută.

Citeste și:  „Managementul haosului, Vol. 3” de Claudiu Oteleanu, este singura carte scrisă de un autor român dedicată în mod explicit lui Donald Trump, cel puțin până acum

Totodată, ea a precizat că pentru a stimula editurile şi tipărirea de carte, Ministerul Culturii a făcut deja planul pentru creşterea achiziţiilor de carte şi dotarea bibliotecilor cu titluri noi.

„Este un lucru care nu s-a mai făcut la Ministerul Culturii de foarte mult timp. Îmi doresc ca anul acesta şi anul viitor să continuăm cu achiziţia şi dotarea cu carte a bibliotecilor şi spaţiilor unde se desfăşoară lectură”, a declarat ministrul Culturii.

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.