Bienala europeană de poezie, la Brașov

La a șasea ediție a sa și la zece ani de la debutul ei, Bienala europeană de poezie de la Brașov este deja un festival cunoscut și recunoscut în țară și în Europa, un eveniment aflat în avangarda acestei arte contemporane exigente, care a reușit să aducă la Brașov nume importante, emergente sau consacrate ale poeziei actuale și să le valorifice prezența prin lecturi performative bine prezentate și prin includerea textelor în antologiile originale publicate (bilingve sau în limba engleză) și prin produsele video sau multimedia care au prelungit și documentat prestația poeților. Evenimentul este programat în perioada 13-14 octombrie 2023.

Bienala are o identitate tematică, propunînd la fiecare ediție un concept atent ales în raport cu contemporaneitatea cea mai stringentă pentru a racorda publicul și experiența acestuia la relevanța poeziei ca artă a curajului de a explora, exprima (sau inventa?) realitatea înainte ca aceasta să se configureze în discursul public. După experiența feminității (2013), afinitățile intergeneraționale (2015), imperativul nesupunerii (2017), sentimentul naturii sau „kosmophilia” (2019), medierea existenței prin tehnologie (2021), ediția din acest an urmărește redefinirea și regândirea apartenențelor noastre individuale la grupuri sau comunități, invitând 16 poete și poeți care explorează în poezia lor această tensiune și definesc (parțial, provizoriu, polemic, politic, privat, anxios, vinovat, euforic etc.) comunitatea imaginată și imaginară a unui Noi/Us. De la comunitatea umanismului planetar, la cea continentală (în sens politic și cultural) sau națională/etnică, la cea a experienței de gen, sau de vârstă/generație, pînă la cea privată de relație sau de cuplu, poezia invitată la a șasea ediție a Bienalei (Us/Noi) va afirma fără compromis și cu pregnanța unor voci originale versiuni ale acestor atașamente care dau sens vieților noastre.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

A șasea ediție a Bienalei europene de poezie va avea loc în intervalul 13-14 octombrie 2023, între orele 17.00 și 21.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov și îi va avea ca participanți pe poeții Răzvan Andrei (ROU), Ioan Coroamă (ROU), Andro Dadiani (GEO), Dumitru Fanfarov (MDA), Anastasia Gavrilovici (ROU), Andreu Gomila (CAT), Jeremy Allan Hawkins (FRA/USA), Cătălin Lazurca (ROU), Aušra Kaziliūnaitė (LTU), Dóra Mărcuțiu-Rácz (ROU), Mitoș Micleușanu (ROU), Vlad Moldovan (ROU), Radmila Petrović (SRB), Alke Stachler (DEU), Moni Stănilă (ROU).

Fiecare zi de lecturi se va încheia cu un performance: vineri, pe 13 octombrie, invitatul nostru este pianistul de jazz Robert Mitchell (GBR), iar pe 14 octombrie vor închide festivalul muzicienii Ana Dubyk – voce și Răzvan Cipcă – chitară (ROU).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.