Trupa Rammstein va susţine un turneu european pe stadioane în 2024

Trupa rock germană Rammstein a anunţat că îşi va continua turneul european pe stadioane în 2024, după ce vara din acest an a fost umbrită de acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva solistului ei principal, Till Lindemann, informează Agerpres.

„Astăzi, Rammstein anunţă European Stadium Tour 2024!”, a precizat formaţia germană, originară din Berlin, prin intermediul unui mesaj publicat marţi pe reţelele de socializare.

Biletele vor fi puse în vânzare pe 18 octombrie.

Acele show-uri vor avea o amploare similară cu cele din a treia parte a turneului european din acest an, precizează DPA. Din mai până în august, Rammstein a susţinut 24 de concerte în 16 spaţii concertistice europene.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

În ultimele luni, mai multe femei au formulat acuzaţii de comportament nepotrivit împotriva lui Till Lindemann, o speţă care a captat atenţia opiniei publice din Germania.

Unele dintre ele au susţinut că au fost selectate şi recrutate în timpul concertelor şi invitate apoi să participe la petrecerile organizate de trupa germană după spectacole. Potrivit unora dintre acuzatoare, raporturi sexuale ar fi avut loc în timpul acelor petreceri.

Till Lindemann a negat în mod constant acuzaţiile.

De atunci, procurorii publici din Berlin şi Lituania au renunţat între timp la investigaţii.

Evaluarea dovezilor disponibile nu a furnizat niciun indiciu că Till Lindemann ar fi „întreţinut raporturi sexuale cu femei împotriva voinţei acestora”, a anunţat biroul procurorului public din Berlin într-o declaraţie detaliată la sfârşitul lunii august. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.