Numărul țărilor care pot găzdui Jocurile Olimpice de iarnă este în scădere. Doar 10 state vor mai fi eligibile până în 2040

Doar zece ţări vor mai fi în măsură să găzduiască Jocurile Olimpice şi Paralimpice de iarnă până în anul 2040, faţă de aproximativ 15 astăzi, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) fiind astfel obligat să se gândească la viitorul competiţiei sale, a indicat vineri preşedintele său, Thomas Bach, citat de AFP.

Între dependenţa tot mai mare de tunurile de zăpadă şi împuţinarea candidaturilor, pe o bază geografică deja restrânsă, Jocurile de iarnă apar de mult timp ca fiind unul dintre evenimentele sportive majore cele mai ameninţate de încălzirea globală, conform Agerpres.

La sfârşitul anului trecut, CIO a fost nevoit să amâne alegerea oraşului gazdă al JO 2030, prevăzută iniţial la cea de-a 141-a sesiune care se deschide duminică la Mumbai, pentru a încredinţa unei comisii o reflecţie mai amplă asupra „durabilităţii sporturilor de iarnă”.

Citeste și:  Președintele CJ Brașov, prezent la Adunarea Generală a UNCJR. Dialog cu Guvernul pe tema bugetului 2026

Potrivit „primelor rezultate ale acestui studiu”, prezentate vineri, „15 comitete olimpice naţionale (CON) răspândite pe trei continente au în acest moment cel puţin 80% din facilităţile necesare” pentru Jocurile de iarnă, a explicat Thomas Bach presei.

Bach a menţionat că zece dintre aceste cincisprezece CON „fie au găzduit Jocurile recent, fie sunt interesate să le găzduiască în viitor”. Printre aceste ţări sunt Suedia, Franţa şi Elveţia, care concurează pentru ediţia din 2030, şi oraşul american Salt Lake City, care concurează pentru 2034.

Însă, din cauza încălzirii globale, „până în 2040”, două dintre aceste ţări „nu vor mai prezenta fiabilitatea climatică necesară” pentru JO, cifră care va creşte la cinci ţinând cont de „Jocurile Paralimpice organizate în martie” în acelaşi loc, a avertizat Bach.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.