Peste 82.000 de persoane au intrat miercuri în România, dintre care circa 9.500 de ucraineni

Ieri, 25.10.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 167.900 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 48.200 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România au fost 82.401 persoane, dintre care 9.503 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 25.10.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.467.519 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Citeste și:  Premii în valoare de 2.000 și 5.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la examenele naționale din 2024

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 90 de fapte ilegale (59 infracţiuni şi 31 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 19.600 lei;
  • bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 1.459.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 23 cetăţeni români din diferite motive legale.
Citeste și:  Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat peste 1.400 de situații de urgență

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.