Percheziții în Brașov și Ilfov. Sunt cercetate persoane acuzate de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 3 milioane de lei

Polițiștii efectuează astăzi două percheziții în județele Brașov și în Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 3 milioane de lei.

Potrivit IPJ Brașov, marți, 21 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pun în aplicare un număr de 2 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și județul Ilfov, la domiciliile unor persoane implicate într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Cu ocazia efectuării acestor percheziții se urmărește identificarea și ridicarea, în vederea cercetărilor, de medii de stocare, înscrisuri folosite și/sau emise în activitatea infracțională, precum și valori asupra cărora să se instituie măsuri asigurătorii.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

La finalizarea perchezițiilor urmează ca în baza unui mandat de aducere să fie condusă la sediul poliției o persoană pentru audieri.

În fapt, în cauză se efectuează cercetări cu privire la fraudarea bugetului consolidat al statului prin achiziții intracomunitare de mărfuri.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în sumă de 3.932.735 lei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor Criminalistice ale I.P.J Brașov și Ilfov, al polițiștilor din cadrul S.A.S. ale I.P.J. Brașov și Ilfov, precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice ale I.P.J. Ilfov și Sector 5 București.

Suportul tehnic de specialitate este asigurat de către D.O.S din cadul I.G.P.R.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.