Doi soţi din Braşov au fost reţinuţi de poliţişti şi, ulterior, tatăl a fost arestat preventiv, iar mama a ajuns în arest la domiciliu, după ce şi-au bătut copilul în vârstă de 4 ani, pentru că avea un comportament neadecvat la grădiniţă.
„În data de 20 noiembrie, în cursul serii, în timp ce se aflau în locuinţa situată în municipiul Braşov, pe motiv că avea un comportament neadecvat la grădiniţă, o persoană de sex masculin şi o persoană de sex feminin, ambii în vârstă de 28 de ani, au agresat-o fizic pe persoana vătămată minoră, în vârstă de 4 ani, care se afla în îngrijirea şi sub ocrotirea lor, lovind-o în mod repetat cu palmele în zona feţei, în zona lombară şi în zona fesieră, fiindu-i astfel provocate ample leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat remis, joi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, citat de Agerpres.
Conform precizărilor făcute de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Radu Năstac, copilul a fost iniţial internat la spital şi, ulterior, preluat la un centru pentru minori din sistemul de protecţie. Tatăl copilului, T.A.C., a fost arestat preventiv pentru 30 zile, în baza deciziei Judecătoriei Braşov, iar mama, T.D., a primit arest la domiciliu.
Ambii sunt cercetaţi pentru violenţă în familie, sub forma loviturilor sau a altor violenţe.