Poliţia Română: Peste 124 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate din noiembrie până în prezent

În perioada sărbătorilor de iarnă, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfășoară acţiunea naţională „PIROTEHNIC”, pentru prevenirea, constatarea şi combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.

Astfel, în perioada 14 noiembrie – 28 decembrie 2023, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 124.168 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile de pericol F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare totală de aproximativ 5.495.300 de lei, fiind constituite 650 de dosare penale, în cadrul cărora s-au constatat 749 de infracțiuni.

De asemenea, pentru fapte antisociale cu pericol mai scăzut, au fost aplicate 377 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 661.382 de lei.

De asemenea, la data de 26 decembrie 2023, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Alba au instituit sechestru asigurător, în cadrul unui dosar penal, pentru 1.282.726 de lei, susceptibili a proveni din comercializarea ilegală de articole pirotehnice.

Citeste și:  "Recitalul de la ora cinci" va fi susținut de celebri artiști lirici, astăzi, la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov

Toate activitățile întreprinse de polițiști au ca principal obiectiv identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care efectuează orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, încălcând, cu bună știință, prevederile legale, care au ca urmări grave.

Poliția Română recomandă:

  • Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
  • La achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!
  • Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!

Readucem în atenție câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Citeste și:  Centrul de Monitorizare și Control Trafic va fi deschis până la sfârșitul anului

Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:

  • a) între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  • b) la o distanţă mai mică de 50 de m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  • c) la o distanţă mai mică de 500 de m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
  • d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  • f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
  • g) la o distanţă mai mică de 500 de m de păduri.
Citeste și:  Recital extraordinar de flaut și pian la Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

  • a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
  • b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
  • c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.