Guvernul urmează să aprobe, astăzi, un set de măsuri convenite ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri. Sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluţii convenite între transportatori şi Ministerul Transporturilor şi care au în vedere mai multe aspecte.
Astfel, urmează să fi aprobate modificări cu privire la modalităţi de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei.
Alte modificări vizează stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor.
În plus, la întrevederea de miercuri s-a discutat despre decontarea transportului elevilor, dialogul pe această temă urmând să fie continuat pentru găsirea unei soluţii. Un alt subiect rămas în analiză vizează restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că executivul își propune să rezolve toate problemele legitime semnalate de protestatari.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media