Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române

Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.

„Dragi români, în urmă cu 165 de ani, pe 24 ianuarie, românii şi-au unit eforturile şi au pus bazele României ca stat naţional, unitar şi democratic. Şi atunci, mulţi s-au opus. Şi din afara ţării, dar şi din interior. Pentru interesele lor, ar fi fost mai bine ca românii să nu fie uniţi. Astăzi, la 165 de ani de atunci, România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale. O etapă care îi va permite să se dezvolte şi să crească la adevăratul său potenţial”, a transmis premierul Ciolacu într-un mesaj video postat pe Facebook.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

El a afirmat că „unirea pe care marele Cuza a dorit-o, devine realitate prin Autostrada Moldovei”.

„În primul rând, unirea pe care marele Cuza a dorit-o devine realitate prin Autostrada Moldovei. Unirea economică efectivă a Moldovei cu restul ţării va conduce, în sfârşit, la dezvoltarea rapidă a zonei, prin creşterea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite. Apoi, reformele ireversibile, pe care acest Guvern le-a început anul trecut, permit României accesarea tuturor banilor din PNRR. Ne permit, astfel, trecerea la o nouă etapă de dezvoltare economică şi socială”, a afirmat Ciolacu.

El a precizat că „prioritatea momentului” este rezolvarea cerinţelor agricultorilor şi transportatorilor.

„Prioritatea momentului este rezolvarea cerinţelor îndreptăţite ale agricultorilor şi transportatorilor. Iar rolul meu este să port un dialog cu toate categoriile sociale care reclamă neajunsuri şi inechităţi, fiindcă sunt un om al dialogului şi doar împreună am găsit şi vom găsi soluţii pe care le putem aplica rapid. Dragi români, ştiu că mai sunt multe probleme de rezolvat. Ştiu că măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populaţiei trebuie continuate. De aceea, vrem să menţinem preţurile plafonate la alimentele de bază aşa cum la facturile de energie şi gaze o facem în acest moment”, a spus Marcel Ciolacu.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Premierul a amintit că anul 2024 este un an cu patru rânduri de alegeri.

„Ca prim ministru, responsabilitatea mea este de a nu pune în pericol dezvoltarea ţării. Indiferent de costurile electorale. În acelaşi timp sunt convins că, prin dialog, vom găsi rezolvări la tot ceea ce nu merge bine, pentru că şi eu, ca şi dumneavoastră, îmi doresc ca România să crească şi să se dezvolte. Doar uniţi putem construi o Românie echitabilă şi sunt sigur că, doar aşa, vom depăşi toate provocările acestui an. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai declarat, potrivit Agerpres,  prim-ministrul în mesajul său. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.