În primul semestru din 2023 s-au născut puțin peste 73 000 de copii în România, cel mai mic număr de copii nou-născuți din ultimii 145 de ani. Experții care au studiat acest fenomen în țările dezvoltate au pus acest declin pe seama mai multor factori, inclusiv al schimbării stilului de viață datorat prosperității economice. Aceasta prosperitate vine la pachet cu creșterea așteptărilor pe care le avem legate de calitatea vieții pentru noi și copiii noștri. Astfel, mulți părinți care își doresc o familie mai numeroasă pot considera că aceasta devine o provocare financiară.
ClubulCopiilor.ro a decis să se concentreze pe ultimul aspect, și anume determinarea costului asociat creșterii unui copil în România și a efectuat un studiu axat pe evaluarea costului minim necesar pentru creșterea unui copil de la nastere până la vârsta de 19 ani (până la terminarea liceului) în cadrul unei familii din mediul urban.
Costul creșterii unui copil în România este de 384 991 RON; Costul creșterii celui de-al doilea copil este de 257 625 RON.
Costul total pentru creșterea unui copil născut în 2024 ajustat la rata inflației este estimat la 594 070 RON pentru primul copil și 417 989 RON pentru cel de-al doilea copil. Astfel părinții care își doresc 2 copii vor avea un cost de cel puțin 1 mil RON pentru creșterea acestora până la terminarea liceului.
Punctul de plecare al studiului nostru îl reprezintă o excelentă analiză făcută în 2018 de către Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.
În cadrul cercetării, Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții au determinat cantitățile necesare și prețurile minime pentru alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală și uz casnic valabile în anul 2018. Clubulcopiilor.ro a utilizat aceste prețuri în
analiza sa, ajustându-le cu ajutorul indicilor anuali ai prețurilor de consum furnizați de Institutul Național de Statistică.
Găsiți detaliile complete ale studiului, aici.